Campionat de fotbal în comuna Cașin

Redacția Ziarul de Bacău

Pentru locuitorii comunei Cașin, fotbalul este o adevărată sărbătoare. De patru ani, Primăria din această localitate organizează, la mijlocul lunii august, Cupa Cașinului. La această competiție au participat 35 echipe din Onești și din comunele Gura Văii, Ștefan cel Mare, Mînăstirea Cașin și Cașin. Întrecerile s-au desfășurat pe patru categorii de vîrstă: categoria de pînă la 12 ani, 12 – 15 ani, 15 – 19 ani și peste 19 ani. Locația pentru desfășurarea campionatului a fost oferită de Școala Generală „Institutor Nicolai Pâslaru”, teren ce este dotat cu o instalație de nocturnă. Sute de spectatori s-au constituit în galerii înfocate, urmărind echipele participante, unele cu nume mai ciudate, precum „Câinii albaștrii”, „Cormoranii”, „FC Dogs”, „Panterele Roșii” și „Hoinarii”. La capătul întrecerilor, terminate sîmbătă noaptea, cele mai bune s-au dovedit a fi echipele „Săgeata Albastră” ( categoria pînă în 12 ani), „FC Bronson” (12-15 ani), „Red Light” (15 – 19 ani). La categoria peste 19 ani, finala a fost disputată între echipele „Măgura 1”, cu jucători peste 25 ani, și „Măgura 2”, cu jucători de pînă la 25 ani, ale Asociației Sportive „Măgura” Cașin. Victoria a revenit echipei Măgura 2, care a avut și cel mai bun jucător al acestei competiții, Andrei Cosmin. Pe lîngă diplome și cupe, cîștigătorii au primit un milion de lei, 500 000 lei, pentru cei de pe locul al doilea, și 300.000 pentru cei clasați pe locul al treilea. Aproape 100 tineri sportivi s-au întrecut și la un concurs de atletism, la probele de 1000 m și 2000 de metri. Reușita competiției nu ar fi fost posibilă fără aportul unor sponsori locali. (Ion MORARU, Cătălin BUZINCHE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.