Victorii în linie ale reprezentantelor județului Bacău
Terenul de handbal din Parcul Sportiv „Carom” din Onești a fost gazda celui de-al V-lea turneu al Campionatului național de handbal feminin pentru junioare 2. La această competiție, deși trebuiau să participe cinci echipe, două dintre ele – LPS Roman și HC Activ Ploiești – nu s-au prezentat.
Primul meci al turneului a prilejuit o dispută dîrză între ocupantele primelor două locuri din clasament, CSS Bacău și LPS Buzău. Băcăuancele, pregătite de prof. Eugen Manoliu, au avut un început ezitant și handbalistele de la Buzău au reușit să încheie prima repriză cu un avantaj de două goluri, scorul primei reprize fiind 7-5. Fără a o avea în lot pe Alexandra Cătineanu, componentă a lotului național de junioare, care este accidentată, CSS Bacău a reușit să egaleze echipa LPS Buzău. Finalul meciului a aparținut handbalistelor din Bacău, care au înscris golul victoriei în ultimul minut de joc. O mențiune deosebită la echipa CSS Bacău este performanța Laurei Chiper, care a înscris opt goluri din cele 14 reușite de băcăuance.
Lotul CSS Bacău a fost format din: Ramona Angheluță, Ramona Năstase, Elena Amoagdei, Ioana Ilișescu, Oana Maxim, Diana Șurubaru, Ioana Matei, Andra Paraschiv, Elena Bleorț, Laura Chiper și Maria Dumitru.
Al doilea meci al competiției a făcut ca adversare ale echipei LPS Buzău să fie handbalistele de la LPS „Nadia Comăneci” Onești. Oneștencele au fost la cîrma jocului încă de la începutul întîlnirii și au reușit să încheie prima repriză cu scorul de 9-6. în final, scorul a fost 21-16 pentru LPS „Nadia Comăneci”. în acest meci, Ioana Moței s-a arătat a fi o adevărată golgeteră, înscriind 13 goluri. Componentele echipei LPS Buzău au făcut numeroase greșeli atît în apărare, cît și în atac, lucru explicat de antrenorii echipe prin faptul că toate întîlnirile disputate de LPS Buzău în pregătirea acestui turneu au avut loc în săli acoperite, și nub s-au acomodat pentru cele în aer liber.
Lotul LPS „Nadia Comăneci” a fost format din: Oana Antohe, Oana Ciubotaru, Bianca Amăriuței, Adelina Ursu, Isabela Belcescu, Ioana Moței, Ioana Nechifor, Dlia Ionela Ilie, Irina Sburlan, Andra Cojocaru, Elena Mihalcea, Magdalena Gavrilei și Elena Pradaiș.
Unul dintre meciruile așteptate cu mult interes în cadrul competiției este chiar cel dintre CSS Bacău și LPS „Nadia Comăneci”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.