Nu mai puțin de 25 de candidați la preoție din Eparhia Romanului își vor pune la încercare cunoștințele și vocația preoțească în fața unei comisii speciale, condusă de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Examenul de capacitate preoțească se va derula astăzi și va dura „cam toată ziua”, după cum ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim. Testul va avea două părți: prima va fi o parte teoretică, în care candidații vor fi verificați la capitolul cunoștințe teologice, iar partea a doua va fi una care ar trebui să scoată în evidență vocația teologilor. „Partea a doua a examenului va fi cea mai importantă, deoarece se va verifica vocația pentru preoție a candidaților. Ierarhul nu poate să-i urmărească pe toți cei care urmează cursurile unei facultăți de teologie în altă eparhie, iar apoi să-și pună mîinile peste ei pentru a-i hirotoni. Practic, nu putem să-i hirotonim fără să-i cunoaștem”, a spus Arhiereul-vicar al Episcopiei Romanului. Chiar dacă vor lua cu bine acest examen, candidații la preoție nu vor avea prea curînd șansa de a profesa ceea ce au învățat în băncile facultăților, motivul principal fiind lipsa unor parohii. „După examen, ei vor fi puși pe o listă de așteptare, întrucît nu avem momentan nici o parohie liberă”, a menționat Prea Sfințitul Ioachim. Deși recunoaște nevoia de preoți misionari, ierarhul de la Roman a ținut să precizeze că marea problemă este aceea că tinerilor nu le poate fi asigurat traiul material prin Biserică, subvențile de la stat fiind și ele limitate. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns