Candidați lipsă de pe buletinele de vot

Redacția Ziarul de Bacău

COMĂNEȘTI: Constantin Mîrza și Gheorghe Dascălu, candidați independenți la Consiliul Local al orașului Comănești, au depus o contestație la Biroul Electoral deoarece nu figurau pe unele buletine de vot de la secția numărul 8 Sublaloaia. „Cînd m-am dus să votez am observat că nu figuram pe buletinul de vot. Acest lucru s-a întîmplat doar la buletinele repartizate pentru strada Libertății, acolo unde locuiesc și sînt cunoscut”, ne-a declarat Dascălu. Președinta Biroului Electoral Orășenesc, judecătoarea Olguța Lungu, ne-a spus că acest lucru s-a întîmplat doar pe 26 de buletine. „Imediat după ce am primit contestația, adică în jurul orei 8,40, am retras buletinele respective. Am verificat celelalte buletine și totul era în regulă. Pînă la acea ora votaseră 23 de persoane. Vom vedea dacă din cele 23 de buletine depuse în urne există probleme. A fost o chestie de tipar”. Răspunsul primit de la Biroul Electoral Orășenesc Comănești de ccătre ei doi contestatari a fost cel puțin ilar. Astfel, lor li s-a spus că „plîngerea a fost greșit introdusă la instituția legală”, sau, altfel spus, au fost sfătuiți să se adreseze ori tipografiei, ori, dacă doresc mai mult, să facă plîngere la Biroul Electoral Județean. Locțiitorul BEO Comănești, Corneliu Andreoiaie, ne-a declarat că problema nu este de fond, ci de altă natură, fără să dea însă alte amănunte.

În situația de a nu apărea pe listele de vot s-au aflat alți doi candidați independenți, Claudin Mazilu și Dorel Preda. O altă sesizare a fost cea care privește transferarea ștampilelor de la o secție la alta. La secția nr. 1 au fost transferate trei ștampile, două de la secția nr. 15, Podei, și una de la Șipoteni. „La Podei există 417 persoane cu drept de vot și la Șipoteni 629. Pentru a evita aglomerația la urne, am hotărît transferarea ștampilelor la secția nr. 1, unde sînt 1.914 persoane înregistrate cu drept de vot. Acest lucru s-a făcut în prezența a două persoane din Biroul Electoral Municipal și s-a încheiat un proces verbal”, ne-a spus Olguța Lungu. (Dan DAMIAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.