Bulibășeala pretestărilor probelor de bacalaureat pare a nu fi de ajuns pentru oficialii Ministerului Educației și Cercetării, care s-au gîndit să le mai ofere o „bucurie” viitorilor candidați la „examenul de maturitate”. Ei nu vor mai putea trage un al doilea bilet la probele orale ale Bac-ului, dacă nu știu să răspundă la întrebările de pe primul bilet. Precizăm că, pînă acum, un candidat avea voie să schimbe, o singură dată, biletul de examen, mișcare ce atrăgea, de regulă, scăderea notei finale. „E treaba fiecărui candidat dacă știe sau nu să răspundă la subiectele de pe bilet. Pe de altă parte, nici profesorii nu vor mai avea voie să țină candidaților o adevărată lecție de limba română, pentru ca, dacă tot nu știe prea bine, elevul să plece din sală cu subiectul învățat”, a precizat inspectorul Neculai Gruia, cel care răspunde de bunul mers al examenului de bacalaureat în județul Bacău. El a dăugat că, în cazul în care cei doi membri ai comisiilor de la probele orale nu cad de acord asupra calificativului, admis sau respins, pe care îl merită un candidat, decizia va fi luată de președintele comisiei. Cît privește subiectele de la probele orale, acestea vor fi comunicate pe site-ul MEC cu cel tîrziu 15 zile înainte de startul bacalaureatului. (Eduard CUCU)
Candidații nu mai pot trage un al doilea bilet la probele orale ale bacalaureatului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.