In cadrul unei emisuni difuzate ieri, la Antena 3, in jurul orei 11,00, a fost prezent si Marius Danciu, candidatul PNL in colegiul pentru deputati nr. 6, din zona Onestiului, care a luat in discutie o serie de problemele cu care se confrunta Romania la ora actuala, pentru care a prezentat si mai multe solutii. In timpul emisiunii, Marius Danciu a punctat si realizarile obtinute de guvernul liberal, intr-un mare numar de domenii importante, cum ar fi economia, sistemul de pensii si protectia sociala, investitiile, sectorul privat si cel al serviciilor. De asemenea, Marius Danciu a evidentiat si faptul ca politicile de stinga, aplicate in special de PSD, nu vor duce Romania pe calea cea buna, ci vor arunca tara pe o directie gresita.
Scrisoare pentru onesteni
Multe dintre problemele expuse de Marius Danciu la Antena 3 sint valabile si pentru Onesti, municipiu care, alaturi de comunele Gura Vaii, Helegiu si Livezi, face parte din colegiul in care candideaza reprezentantul PNL. Aspectele prezentate de Marius Danciu, pe Antena 3, au fost aduse la cunostinta onestenilor si printr-o scrisoare comuna, intocmita impreuna cu Gabriel Lupu, candidatul PNL pentru Senat, in colegiul nr. 2. In document se precizeaza faptul ca Guvernul PNL a dublat pensiile si va continua sa le mareasca. In termeni reali, pensia medie a crescut cu 94 %, iar liberalii doresc sa o mareasca la 350 de euro, in urmatorii ani. De la 1 ianuarie 2009, punctul de pensie va creste din nou, de la 697, la 763,7 lei. „Guvernul PNL a ajutat toti oamenii in virsta din Romania – sustin Marius Danciu si Gabriel Lupu, in scrisoarea adresata onestenilor. Guvernul liberal a redat demnitatea tuturor pensionarilor, care, dupa o viata de munca, nu aveau bani sa-si plateasca intretinerea si medicamentele. Am considerat ca parintii si bunicii nostri merita sa isi primeasca dreptul la o batrinete linistita. Noi, liberalii, sintem primii care reusim sa asiguram pensionarilor o protectie sociala reala”. Tot la capitolul protectie sociala, liberalii au majorat ajutoarele pentru incalzire si au acordat ajutorul pentru sotul supravietuitor.
Performantele Guvernului PNL sint evidente
La rindul sau, Gabriel Lupu, candidatul liberal pentru Senat, a evidentiat, in declaratiile facute pe parcursul campaniei, ca guvernarea PNL are mult mai multe realizari, cum ar fi cresterea economica, care a atins o cota istorica, majorarea pensiilor agricultorilor, a salariilor si alocatiilor pentru copii, scaderea nivelului somajului si a ratei saraciei severe. Cresteri mari s-au inregistrat si la indicatorii globali, cum ar fi PIB-ul sau bugetul consolidat al Romaniei, dar si la capitolul investitii publice, in educatie, cercetare sau sanatate. De asemenea, s-au creat mai multe locuri de munca, s-au reabilitat mai multe drumuri judetene, iar impozitele si inflatia au scazut. Gabriel Lupu a spus ca numai cine nu vrea nu vede realizarile Guvernului PNL. Pentru a le vedea mai bine, el l-a sfatuit pe Emil Boc sa se urce pe bordurile lui Videanu, iar lui Basescu i-a sugerat sa incerce sa vada dincolo de coama Elenei Udrea.
Lasă un răspuns