Cap limpede

Campanii anticorupție

Mihai BUZNEA

în plină ascensiune economică bazată pe o dezvoltare
monoindustrială – extracția de țiței și gaze de sondă -, Moineștiul anilor ’50 – ’60 devenise un autentic El Dorado pentru mii și mii de indivizi veniți aici din toată țara spre a-și găsi rosturile și a se căpătui. Dar pînă să ajungă la mult-rîvnita sațietate financiară își tocau banii cu o frenezie greu de imaginat, de parcă fiecare zi însemna sfîrșitul și un nou început. Și se cîștigau bani, nu glumă, curgeau ca pe gîrlă din schelele petroliere direct în buzunarele lor peticite și năclăite de unsori. Comerțul prospera. Crîșmele erau pline de dimineață pînă seara tîrziu, din noapte și pînă-n zori. în acele vremuri s-a inventat și pe la noi programul non-stop cu pauză de curățenie. Mulți plecau la treabă direct din taverne, după ce-și clăteau gura cu-n pahar de apă rece, pe care n-o beau, ci o scuipau de parcă le era teamă să nu se otrăvească cu ea. Se bea orice! Se mînca orice era comestibil. Fără măsură; în cantități industriale. Sub motivația străvechiului principiu: „cu ce s-alege omul de la viață? Cu ce bagă-n gură…” Și băgau, fie primit! Comercianții sigur că nu puteau să dea cu piciorul șansei de a se îmbogăți pe seama promovării viciului și a lăcomiei. Taxa pe țigări și alcool mai avea mult pînă să se inventeze, adică mai bine de o jumătate de secol. Găselnița vremii a fost una de-a dreptul criminală: înmulțirea cam cu o treime a conținutului fiecărui butoi cu bere prin introducerea unui amestec spumant fabricat din apă și detergent, după care butoiul – confecționat din lemn de stejar, era rostogolit înainte și înapoi pentru uniformizarea băuturii. Injecția cu CO2 și cîrnații proaspeți de porc contribuiau la patentarea procedeului, care a rezistat suficienți ani spre a-i îmbogăți pe autori. Disconfortul stomacal pe care-l acuzau uneori clienții prea zeloși era pus pe seama intoxicațiilor etilice, a excesului bahic sau a unor reacții pasagere.
Deconspirarea secretului a pornit de la unul dintre ziariștii de la „Flacăra” și a fost rezultatul unei întîmplări banale: două găleți pline cu un luchid spumos, gulerat, care așteptau lîngă un butoi cu bere al cărui cep fusese înlăturat, iar în locul lui era plasată o pîlnie cu gîtul larg. într-un colț, după o ușă, o cutie goală de DETIM și-un făcăleț ce servise, probabil, la amestecarea lichidului. Un băiat de prăvălie își făcea de lucru prin preajmă, derutat de prezența străină și neavenită. Nimeni altcineva pe hol, nimeni în biroul șefului de restaurant. Așteptîndu-l să apară, redactorului cu pricina nu i-a fost deloc greu să observe, prin ușa întredeschisă, operațiunea de transformare și plasare a butoiului „făcut” sub instalația de turnare de la bar. Lămurit, surprins, dar și bucuros de „poanta” descoperită, acesta a ținut sub observație, cîteva zile, întreg procesul de contrafacere, după care a lansat ancheta de presă. Afacerea a fost preluată imediat de milițieni, procurori, instituții sanitare și de comerț, a ajuns în Justiție, unde s-a lăsat cu condamnări la închisoare și confiscări de averi. Totul a decurs repede, fără tertipuri judiciare, cum se întîmplă acum. Cei mai mulți dintre împricinați proveneau de la restaurantul „Miorița” (în varianta veche), adică de acolo unde se „patentase” rețeta.
Cruciada presei moineștene cu corupția (pe atunci i se spunea mai simplu: abuz, hoție, furt) avea să aducă în arenă și alți actori, din sfere mai înalte. „Cîinele de pază” ținea să-și facă datoria, în pofida riscurilor pe care ziariștii și le asumau. Un episod de referință este și cel al celebrului clan comăneștean O & P (personajele au fost reabilitate, între timp, pe cale judecătorească, astfel că numele nu le mai sînt maculate), care își trăgeau partea din afaceri dubioase pe seama unor bunuri și activități cooperatiste-meșteșugărești. Personajul principal era un șef de secție de încălțăminte comandă al cooperativei „Arta meșteșugarilor” care, prins cu linguroiul în mierea încredințată să o gestioneze s-a înfruptat din ea fără măsură, a încăput pînă la urmă pe mîinile unui procuror. Care procuror l-a ținut sub observație, adică în șah, tapîndu-l sistematic. E drept că cei doi, dar nici acoliții lor, nu și-au construit nici vile, și nici mașini super nu și-au cumpărat; încă nu erau la modă și ar fi bătut prea tare la ochi. Năravul lor păcătos, dar mai ales al slujitorului de lege, erau mesele copioase de fiecare zi și luxul vestimentar. Le-au schimbat, cu toții, pe meniul servit la gamelă și pe zeghea de penitenciar, după dezvăluirile repetate din „Flacăra Moineștiului”, al căror ultim episod a fost asocierea – în variantă grafică chipurile întîmplătoare, a articolului „Față de toval”, semnat Dumitru Mineru, cu o caricatură avînd explicația: „porc calitatea I”. Acuzele de abuz în serviciu, fals și denigrarea justiției, cu care s-a încercat intimidarea ziaristului „obraznic” și culpabilizarea publicației s-au topit în fața probelor forte administrate de aceștia în fața instanței. Ziarul marca, astfel, un punct mare în războiul purtat contra borfașilor de rînd sau a celor cu lustru. Era, cu adevărat, o „voce” cu rostire limpede și autoritară.ai bine

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!