Cap limpede

Discipolii lui Gutemberg

Mihai BUZNEA

Atunci cînd, în primăvara lui ’68, am pășit în redacția cotidianului județean „Steagul roșu”, tipografia băcăuană era – prin dotările sale tehnologice – o unitate modernă, reprezentativă pentru industria poligrafică românească a momentului. Pe lîngă introducerea culegerii mecanice a textelor pentru ziare și producția de carte – faimoasele lynotipe construite la Moscova -, funcționau o zincografie, o mașină complexă pentru ambalaje – kama -, tiparul offset era în ofensivă și se anunța apariția sistemului de procesare și tehnoredactare computerizată a tipăriturilor; apăruse masa de paginație și corectură – cea care înlocuise tradiționala „perie” și se pregătea introducerea mașinii de închidere a formelor și pregătire pentru tipar. Fiecare dintre aceste autetice „minuni” ale tehnicii eliminase, rînd pe rînd, procedeele clasice de lucru și dotări ce erau mai apropiate de epoca lui Gutemberg decît de cea contemporană. Multă vreme, evoluția fusese lentă și modestă în substanța ei novatoare, astfel că meșterii zețari și tipăritori din urmă cu 45 – 50 de ani reprezentau încă relicve vii ale unor începuturi glorioase. Singura tehnologie care a reușit să reziste pînă în zilele noastre este cea a tipăririi afișelor de teatru cu litere confecționate din lemn și avînd dimensiuni de la 5 cm în sus. în unele tipografii ele continuă să fie folosite!…
Arta grafică la Bacău are o îndelungată tradiție, ce depășește un secol și jumătate. Tipăriturile se realizau, însă, în mici ateliere care dispuneau de cîteva regale cu litere și de una-două mașini tip „Boston” la care se imprimau lucrări simple – cărți de vizită, invitații de nuntă și de botez, ferpare, tipizate. în perioada interbelică a apărut Tipografia „Lumina”, la care avea să se tipărească prima ediție a ziarului „Luptătorul” (1 mai 1946), devenit ulterior „Steagul roșu” (8 ianuarie 1953), apoi „Deșteptarea” (22 decembrie 1989). „Lumina” avea să-și schimbe spectrul de nenumărate ori pînă să ajungă la Imprimeria „Bacovia” De la tipografia cu numele de mai sus (1935) devine Cooperativa „Lumina” (1946), apoi (în 1948) Lumina – întreprindere naționalizată și, după numai cîteva luni – întreprindere industrială de stat, iar în următorii ani: întreprindere de arte grafice de stat, întreprindere de stat, Centrul poligrafic nr. 11, Centrul poligrafic nr.3, întreprinderea poligrafică I.C. frimu, Poligrafia Bacău, „23 August” IIL secția poligrafie, IIL Mecano-chimice, întreprinderea poligrafică (1962) și, în sfîrșit, Imprimeria „Bacovia”.
Asocierea cu epoca lui Gutemberg nu este întîmplătoare. în urmă cu 60 de ani tot ce se tipărea la Bacău era făcut cu literă de casă. Inclusiv ziarul „Luptătorul”. Pentru a vă forma o imagine despre ce însemna procesul de editare-imprimare, rețineți următorul detaliu: într-o singură pagină – iar publicația apărea în 4 pagini format mare – intrau 43 680 de litere; așadar, un total de aproape 175 000 de semne corp 8, culese și așezate în forme de numai trei muncitori; a doua zi, după imprimare, paginile erau spălate de cerneală, desfăcute și literele reîmpărțite în regale, pentru ca imediat o altă echipă de zețari-culegători să le adune și înșiruie pentru următoarea ediție. Se lucra cu o iuțeală egalată, poate, de prestidigitatorii de la circ. Orice modificare de text însemna o mică tragedie. Dar ziarul ajungea, totuși, la timp la cititorii săi, cu ultimele evenimente inserate, chiar dacă ele se produceau la miezul nopții. Astăzi, în era tehnoredactării computerizate, edițiile se încheie cel mai tîrziu la orele serii, astfel că „ultima oră” reprezintă doar un reper convențional, formal, și nu unul real. Dar lumea presei se grăbește, avînd drept compensație radioul și televiziunea – instituții media la care – ca și la Poliție ori Salvare – nu se închide niciodată.
Apariția monotipelor și a lynotipelor – la începutul anilor ’50, a revoluționat tehnologia tipăriturilor, făcînd să crească de 7 – 8 ori productivitatea, iar calitatea imprimatelor să fie cu totul alta. Ziarul și-a schimbat fața prin diversificarea tipurilor și dimensiunilor de literă, a formatelor de paginație și disocierea formulelor de ilustrare prin introducerea autotipiilor și a „fontei” de fond. Altă viață! – s-ar exclama acum. Iar dacă maestrul-maeștrilor, Gutemberg, ar mai fi trăit să le vadă, sigur și-ar fi șoptit în barbă: așa ceva chiar că nu se poate!…oredactare computerizată a tipăriturilor; apăruse m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!