Cap limpede

Libertate cu arma la picior

Mihai BUZNEA

… Sîntem în 22 decembrie ’89, ora 13 și 30 de minute. De pe platoul clădirii în care-și are sediul c.c. al p.c.r. se desprinde un elicopter militar ce poartă cu el cuplul de tristă amintire: Odiosul și Sinistra. Cei doi dictatori încearcă să fugă de destinul istoriei. E fuga spre necunoscutul pe care-l vom cunoaște peste numai cîteva zile. C’est le commencement de la fin (e începutul sfîrșitului). Momentul este trăit cu intensitate și în redacția băcăuană. Steagul roșu încetează să mai fîlfîie. Sucombă. S-a mai încheiat o eră. începe alta, cu angajări politice imediate și clare : ori, ori… Redactorii își asumă in corpore noua opțiune: scoatem o altă publicație, una independentă și democratică. Au loc primele alegeri libere/colegiale pentru desemnarea conducerii: Mihai Buznea – redactor-șef; Ioan Enache – redactor-șef adjunct. Portretul dictatorului este detronat de pe peretele pe care tronase vreme de 25 de ani. Dreptunghiul de var se decupează, alb, pe fondul biroului, amintind de o epocă trecută. Pentru aproape o lună de zile încăperea va deveni un fel de muzeu, nimeni nu se simțea atras să o ocupe. Zece oameni – adică cei care editasem vechea publicație, ne înhămăm la o treabă ce putea avea orice finalitate. Dar nu ezităm nici o clipă. Creionăm și cel dintîi sumar. întocmim o listă cu paisprezece propuneri de titluri: Victoria, Tricolorul, Glasul Bacăului, Deșteptarea… Spre miezul nopții ne hotărîm: aceasta din urmă va fi denumirea. Conotațiile sînt multiple și profunde. Se produsese, de fapt, o redeșteptare în conștiințe, în atitudine. Sosesc și primele ajutoare, îndemnate de gesturi venite dinlăuntrul conștiinței băcăuanilor: profesori, ingineri, oameni simpli. Majoritatea – cu gînduri curate; alții – dintre profitorii de ocazie ce tocmai se născuseră; dar sita avea să cearnă repede…
în zorii zilei de 23 decembrie cilindrii rotativei încep să se învîrtă; începuse tipărirea primului număr al „Deșteptării”; 110.000 de exemplare. Era al doilea ziar al revoluției române, după „Libertatea” din Capitală (convertit din Informația Bucureștiului), care ieșise în chiar după-amiaza de 22 cu un ziar-afiș, două pagini, dar cel dintîi dintre publicațiile județene. Alea jacta est! Pruncul se născuse viguros, din părinți curajoși, iar ursitoarele îi preziseseră viață lungă. Dar nu lipsită de peripeții; în oraș, lucrurile continuau să fie tulburi, atmosfera era apăsătoare. Zvonuri alarmiste și pericole presupuse. Două-trei focuri de armă prin zona hotelului Decebal, presupuși teroriști. Se alege și se instalează Consiliul județean provizoriu al FSN condus de actorul Geo Popa, care se instalează în biroul somptuos al fostului prim-secretar. Oameni noi la vremuri noi. Directivele pentru presă se dau pe un ton rezervat, doar ziarul e independent! Ne pasc, însă, alte primejdii, astfel că apelăm la protecția Armatei. Comandantul garnizoanei, colonelul Cantonieru, ne trimite un pluton de ostași condus de un locotenent major. Militarii ne vor proteja timp de peste două săptămîni, zi și noapte, riscîndu-și propria siguranță.
Prima surpriză plăcută o avem în chiar dimineața de 23 decembrie, cînd își face apariția în redacție maistrul brutar Nicolae Tănase – șeful secției de specialități de panificație din cartierul CFR., însoțit de un grup de muncitori. Aduc cu ei o colecție aromitoare de colaci cu pamblici tricolore împletite din aluat. E mesajul lor adus revoluției române. Fotografiem și publicăm imaginile în ziarul de a doua zi. La scurt timp, profesorul Eugen Șendrea – colaborator vechi și statornic al presei băcăuane -, apare în redacție cu un alt mesaj de susținere… gastronomică de la cine ne așteptam mai puțin; sau deloc: un prînz cu mîncare de post – iahnie de fasole, murături, pîine, apă minerală (doar ne aflam în zi de vineri!) dăruite de preotul Ștefan Erdeș – decanul Decanatului romano-catolic din Bacău. Mai toate restaurantele din centrul orașului ne iau în subzistență – Parc, Bistrița, Autoservire Piață, Parcul Trandafirilor – și timp de vreo două săptămîni ne asigură hrana – redactorilor și soldaților care ne păzeau.
Ziarul făcuse, instantaneu, priză la cititori. Tirajele de 120.000 – 130.000 de exemplare mai că nu ajungeau! Se epuizau în mai puțin de două ore. Cititorii scăpaseră la adevăr, aveau, în sfîrșit, ceea ce doriseră atît de mult! Consumatum est! Totul se sfîrșise. Totul (sau aproape totul) se schimbase. Și era doar începutul…ri, ori… Redactorii își asumă in corpore noua opțiune: scoatem o altă publicaț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!