Cap limpede

Război cu șopîrlele

Iată-mă-s corector, e anticamera gazetăriei, dar se cheamă că-s jurnalist. Cel puțin așa mă cred. N-o spun, dar o gîndesc. Mă trădează chipul. Sergiu Filerot, secretarul de redacție, omul care te citește ca pe o pagină de ziar prost corectată, îmi susține moralul: ia-o de jos, că dacă e să pici nu riști să-ți frîngi gîtul; cel mult picioarele și vreo coastă-două. Și să mai știi: e drum lung pînă departe!…
Nu prea l-am priceput atunci, abia prin anii din urmă am avut revelația, cînd o brună cu nuri, drăgălașă și simpatică și care scrisese vreo zece știri și-o cronichetă m-a chestionat, zîmbind șăgalnic: domnu’ Buznea, cît îți trebuie ca s-ajungi ziarist total, publicist comentator sau cam așa ceva?!… Am trimis-o la Art Buchwald, maestrul american despre care sigur nu auzise, și brusc mi-am reamintit de mentorul meu moineșteano-bucureștean: să nu-ți lipsească creionul chimic și lama cu care să-l ascuți, altfel ești mort, anulat, interzis. Lectura-i rectilinie: dreapta – stînga, dreapta – stînga… Nu se citește, se si-la-bi-se-ște! Nu-i nimic, îmi spun, chiar și Eminescu a fost cîndva corector, eu de ce n-aș fi?! Introducerea „adevărată” în temă mi-o fac, puțin mai tîrziu, tipografii din micul atelier poligrafic unde se tipărea, la două mașini antice și de demult, de două ori pe săptămînă – marțea și vinerea -, „Flacăra Moineștiului”. Aceștia îmi trîntesc în față un evantai de șpalturi umede trase la perie. Textele pentru viitoarea ediție. Manuscrisul în stînga, șpaltul în dreapta, creionul ascuțit și ochii cît cepele, c-altfel îți scapă șopîrlele și dai de dracu’ cu mine, mă școlește, elegant, maistrul Stănică Arsenie (luat de tînăr de-un cancer la creier); da’ cred c-ai să te descurci, nu pari a fi vreun mototol…
Șpaltul e-un ștraif de hîrtie, lung cam de 40 de centimetri și lat de-o palmă de om gospodar; e umectat cu o cîrpă, pus apoi la uniformizat și pe care se imprimă, cu o perie specială confecționată din păr de porc, floarea zațului peste care s-a trecut cu un dublu rulou turnat dintr-un amestec de clei și cauciuc special, frecat cu cerneală tipografică pentru uniformizarea ungerii. Pus pe un culegău din lemn, textul se bate în răspăr, scurt, de sus în jos, pe diagonală, pe spații mici, ca să nu iasă tremurat. Toc – toc – toc, toc – toc – toc, de parcă ai bate vinetele coapte pentru salată. Se cere mare îndemînare ca să-ți iasă cum trebuie. După ce-i bătut pînă la capăt, hîrtia se desprinde ușor, să nu se rupă, altfel ai blagoslovit… belingherul. Acesta e șpaltul, cu titlurile de articole puse în paralel cu zațul și culese cu litere de casă pescuite din regal. Muncă de Sisif! Apoi mi se dă în primire și începe „dansul”: dreapta – stînga, dreapta – stînga, mișcare de viezure, adică: șpalt – manuscris, șpalt – manuscris, urmărind concordanța dintre zaț și textul dactilografiat, dar și greșelile de literă scăpate de linotipist. Apoi corectura a doua: trei rînduri citite la o șopîrlă: cel cu greșeala și cele de deasupra și de dedesubt, ca să nu fie puse în alte locuri și să iasă cine știe ce dandana. Distracție mare! Gîndesc: poate că era mai bine să mă fac actor, pentru că tot trebuie să memorez texte. Repet mișcarea de trei – patru ori pînă să văd articolele în paginile viitorului ziar. Cînd sînt deja amețit. Dar nu-i nimic, nu sînt primul, mi-au fost mulți alții înainte! Și tot acum învăț să citesc zațul pe invers: de la dreapta la stînga, într-un ritm incredibil. Devin expert. Am parte de plăcerea asta vreme de aproape doi ani și jumătate. Cam lungă ucenicie…
Acum e la fel, dar cu totul altfel. Procesăm textele pe calculator. Nu tu plumb, nu tu cerneală, nu tu mirosuri, nici șpalturi, nici perie. Boierie mare, ce altceva poți să spui! Și totuși, șopîrlele se-adună în cohorte. E tributul modernității, al relaxării, sau al mentalității tipic românești: las’ că nu contează!? Cu avantajul ei: proliferarea publicațiilor… cu tentă umoristică; cu poantele lor involuntare și adeseori grotești. (Mihai BUZNEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!