Caprirom Onești deschide un centru de însămînțări artificale la capre

Administrator

Filiala crescătorilor de capre Caprirom Onești pregătește lansarea unui program de însămînțări artificiale, aplicabil din vara acestui an. Programul – am aflat de la președintele filialei, Nicolae Doileț – va fi unul de amploare și va fi susținut și cu finanțare Sapard. „Sînt tot mai mulți crescători de animale – a precizat Nicole Doileț – care își doresc capre cu pedigree, fertile și productive. Am fost sunați chiar și din alte județe din țară. Se impune prestarea de asemenea servicii, cu ajutorul unor specialiști în domeniu, iar crescătorii pot obține lapte de capră chiar și de Crăciun”.

Iarna geroasă din această parte a anului a împiedicat preluarea la Onești unui lot de 200 de ieduțe din rasele Saanen și Alpina aduse din triunghiul în care există cele mai productive rase de capre – Elveția, Franța și Germania -, capre recunoscute pentru productivitatea lor, de 800 de litri pe lactație, și deosebit de fertile. Dar președintele filialei Caprirom spune că timpul nu e pierdut, iar ieduțele vor ajunge în zonă odată cu îmbunătățirea vremii.
Creșterea caprelor în fermele românești a luat o amploare fără precedent în ultimii ani. Numai în zona Onești există circa 2.500 de animale, dar numai din rase autohtone, nerecunoscute pe plan european și internațional. A face rost de capre cu pedigree, din rase recunoscute, este prima condiție pentru ca acest sector de creștere a animalelor să se dezvolte după toate regulile. România nu are cotă de lapte decît pentru laptele de vacă, pentru că laptele de capră provine de la rase neomologate. „Evident, vrem să ieșim pe piață cu produsele noastre, de aceea trebuie să îmbunătățim rasele de animale – spune Doileț. Din lotul de 200 de ieduțe care vor veni la Constanța, 60 vor ajunge la ferma de capre din Gutinaș. Doar noi ne putem ajuta în acest sens, ceea ce și vrem să facem prin asemenea investiții”.
în țările Uniunii Europene consumul de lapte de capră este în deficit cu 40 la sută și este foarte căutat și bine plătit, fiind cunoscut că laptele de capră este superior în ceea ce privește calitățile nutritive și este comparat deseori cu laptele matern. în județul Bacău, anul trecut erau 309.568 de capre și oi, dintre care 17.000 de capre, iar numărul lor este în creștere. Județul are cele mai multe capre din Moldova, de două ori mai multe ca în Vaslui și de trei ori mai multe ca în Neamț. Asociația Națională a Crescătorior de Capre – Caprirom a primit, de curînd, o solicitare inedită din Franța, pentru a se livra cantități mari de brînză de capră, refrigerată, pentru o piață care în prezent este „devalizată” de americani. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.