• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Captură de peste 81.000 de lei la Bacău! Sute de kilograme de trufe, confiscate în urma unor controale ale polițiștilor

Captură de peste 81.000 de lei la Bacău! Sute de kilograme de trufe, confiscate în urma unor controale ale polițiștilor

Redactie 4 august 2026 Un comentariu

LikeShare

Polițiștii și inspectorii de mediu au descoperit nereguli în comerțul cu trufe, în urma unor controale desfășurate în județul Bacău. În urma acțiunii, au fost confiscate peste 300 kg de trufe, iar polițiștii anunță noi verificări în următoarea perioadă.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Secției 3 Poliție Rurală Onești și ai Secției 2 Poliție Rurală Moinești, au desfășurat o acțiune în județul Bacău pentru prevenirea și combaterea recoltării, transportului și comercializării ilegale a produselor nelemnoase specifice fondului forestier.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), precum și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău.

În cadrul verificărilor au fost controlate opt puncte de achiziție a trufelor, patru societăți comerciale și au fost legitimate 17 persoane.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a fost dispusă confiscarea unei cantități de 338 de kilograme de trufe, estimate la 81.120 de lei.

Autoritățile anunță că verificările vor continua și în perioada următoare. De această dată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor vor controla respectarea prevederilor legale privind deținerea și utilizarea câinilor de urmă folosiți la identificarea trufelor. În cazul în care vor fi constatate nereguli, vor fi dispuse măsurile legale.

Polițiștii reamintesc că activitățile de recoltare și comercializare a trufelor trebuie desfășurate cu respectarea legislației privind proveniența și trasabilitatea produselor, iar operatorii economici sunt obligați să dețină documente care să ateste originea acestora. De asemenea, utilizarea câinilor pentru identificarea trufelor trebuie să respecte normele privind bunăstarea animalelor și celelalte obligații prevăzute de lege.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: trufe negre

Reader Interactions

Comentarii

  1. Doru Onet a zis

    4 august 2026 la ora 7:45 am

    Poliția și silvicul,nu realizați cat sunteți de penibili!
    A lăsat Dumnezeu să crească niște ciuperci în acest colț sărac de lume pe care bieții localnici le valorifică și ei pt niște îmbuibați de prin Europa care plătesc ,românii nu consumă aceste fructe ale naturii
    Niște mafioți de prin Ardeal fac comerț și monopolizează piața cu ajutorul unor polițiști și hoți de silvicultori
    Atât a mai rămas de vândut în această țară ,trufe,restul s-a furat tot
    Rusineeeeerre!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Naștere în ambulanță, în județul Bacău. „O viață a început în mâinile noastre”

Moldova Farming, compania lui Cătălin Grigoriu, amendată cu 1,6 milioane lei pentru practici incorecte. Frații Pavăl (Dedeman) au ieșit recent din acționariat

Cum arată o casă liniștită: confort, siguranță și aer proaspăt pentru familie

Comunicat Thermoenergy Group SA privind întreruperea furnizării apei calde în perioada 17–18 august 2026

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de lemn din comuna Sănduleni. Pompierii s-au luptat 4 ore cu flăcările

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni, Jud. Bacău

13 august 2026

Locuri de muncă la Răcăciuni

13 august 2026

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni, Jud. Bacău

12 august 2026

Locuri de muncă la Răcăciuni

12 august 2026

Ultimele comentarii

  • Bacauan la Concurență record la licitațiile pentru colegiile Ferdinand și Pedagogic. Nu mai puțin de 15 oferte pentru lucrări de aproape 23 de milioane de euro
  • Bogdan la Concurență record la licitațiile pentru colegiile Ferdinand și Pedagogic. Nu mai puțin de 15 oferte pentru lucrări de aproape 23 de milioane de euro
  • Maria la Viceprimarul Dragoș Ștefan construiește, fără autorizație, o terasă pentru un bistro din Bacău. Localul e abonat la contracte cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Bacău din 2022
  • Fabrica de facturi la Concurență record la licitațiile pentru colegiile Ferdinand și Pedagogic. Nu mai puțin de 15 oferte pentru lucrări de aproape 23 de milioane de euro
  • Alte fonduri europene ... la Concurență record la licitațiile pentru colegiile Ferdinand și Pedagogic. Nu mai puțin de 15 oferte pentru lucrări de aproape 23 de milioane de euro

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Site găzduit de Simplenet.

Copyright © 2026 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău