Țăranca, tocmai îi explică unuia: „Vor să culeagă recolte mari… De unde, dacă n-au muncit cum trebuie… Să vezi ce știuleți li s-au făcut pe tarla: cap de cocoș, nu altceva…”. Ciulesc urechile. N-am auzit, pînă acum, expresia asta: Cap de cocoș. âmi zic, nu știu pentru a cîta oară, domnule reporter de o viață, ignorant ai fost, ignorant ai rămas! Țăranii ăștia au, uneori – și nu chiar uneori – sclipiri de argint. Femeia asta bătrînă spune acum, în cîteva cuvinte, ceva ce nici prin cap nu mi-a trecut. Că porumbul văzut de ea pe cîmp e cît o fărîmă de palmă de copil, înodată la capăt… Adică, un rebut. Asta, pentru că vecinii ei, consătenii ei nu au muncit porumbul ca la carte. „Eu – mai spune ea celui cu care stă de vorbă – am scos de pe un hectar cît de pe un hectar și jumătate… Da l-am muncit, n-am glumit… Cu pămîntul nu trebuie să glumești, că dacă glumești cu el, glumește și el cu tine…” Zice că-i din Bibirești, comuna Ungureni. „Ai fost pe la noi, nu-i așa…? Lumea rîde cînd aude de Tociloasa, da’ să știi că și acolo sînt oameni întregi… Ca și la noi, la Bibirești, ca și la Gîrla Anei sau la Viforeni… Numai că nu toți îs așa… Mulți își bat joc de pămînt…” Femeia a venit la piață cu cîteva kilograme de fasole – să fie vreo trei – și vreo douăzeci de ouă… „Am venit să mai văd orașul… Că nu știu cît oi mai veni, că-s bătrînă… Așa, obosită am venit… Ieri am muncit toată ziua la o vecină… I-am fost datoare și am muncit, că n-am avut de unde să-i dau suta ceia de mii… Da’ mai bine o aveam, că mi-a dat normă, ce știi mata, m-a prins seara pe cîmp… Nu, nu mă mai îndatorez de-acuma… Prefer să rabd, da’ nu mai cer bani de la nimeni că uite, acu’, mă dor toate… Așa am venit… Și mi-am scos banii de drum și mi-au mai și rămas cîțiva…” âmbrăcată cu haine negre, cu basma la fel pe cap, bătrîna amintește că sîmbătă îi va face de un an moșului, adică soțului ei cu care a conviețuit aproape șase decenii. „Viața se duce, adaugă ea, filosofic. Da’ cît trăiești, să fii om, asta-i!” Cumpăr un kilogram de fasole – 35 de mii – fasole albă, boabe mari, de anul acesta, cum mă asigură, și plec gîndindu-mă la viața ei și a acestor oameni care, în afara muncii pămîntului și a micilor bucurii pe care le mai trăiesc destul de rar, au parte de multe, multe griji și de nevoi pe care nu toți le înțelegem. (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.