Carnetul cu note

Provincia…

• trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

Până mai ieri, vieața provinciei se desfășura într’o groaznică învălmășeală politică, iar preocuparea generală era să se știe cine vine la putere. în birouri, în case particulare, la colțuri de stradă, cetățenii – oameni altădată pașnici -, deveniseră agresivi în discutarea politicei căutând să se cațere de pulpana celor care aveau să-i suie pe scara situațiilor nevisate. Din momentul ce era sus pus se schimba subit: îl salutai, nu răspundea, îl rugai ceva, îți recomanda răbdare. Omul până atunci extrem de prietenos devenise arogant.
Cine n’avea carte de politician în buzunar, era considerat ca om slab și fără principii în vieață, care nu merita să fie încălzit de soare.
în afară de problema puterii, nimic nu mai preocupa mințile înfierbântate. Provincia lâncezea.
Ani dearândul nu s’a vorbit un cuvânt despre literatură; nici un cuvânt despre artă și nimic despre știință. Acei care ar fi vrut să spună ceva, erau furați de visul himeric al politicei.
De aceia în provincie nu s’a mai scris nimic. Nu întotdeauna provincia a fost așa. Altădată existau societăți culturale, se făceau șezători și veneau conferențiari destinși, care ne aduceau cuvântul lor întăritor. Exista un elan, o dorință de muncă și de pregătire spirituală.
Provincia aducea aportul ei cultural sănătos, și punea umărul la crearea unui curent general din care să soarbă putere generațiile tinere. Doar în provincie, au scris: Alecsandri și Eminescu, aici s’a desvoltat „Junimea” și tot de aici s’a alimentat marele curent al „Semănătorismului”.
Totuși de câtva vreme nici o preocupare de acest fel n’a mai animat vieața provinciei. Din mulțimea revistelor n’a mai apărut nici una și provincialul în mare parte a perdut gustul cititului. Literatura actuală închisă în paginile atâtor scrieri, pentru majoritatea a rămas neînțeleasă.
Scriitorii au devenit mai puțin productivi, lipsind marele public care să-i înțeleagă și deaceia s’au individualizat și izolat. Lumea aproape i-a uitat.
Marile transformări de astăzi, menite să reînvie iarăși vieața sănătoasă de altădată ne vor face să ne amintim de comisul Ionică Tăutul, care la 1822 a scris cea dintâi constituție românească și care își are mormântul în curtea Bisericii Sf. Ioan din Bacău. Un alt băcăoan: Costache Rosetti Tețcanu, a tradus în limba franceză, scrierile filozofului Conta, Grigore Grandea și-a petrecut ultimii ani ca profesor la liceul din Bacău și alți o mulțime de cărturari, care vor face obiectul unui articol aparte.
De sub pânza vremii, o mulțime de lucruri tăinuite, ne chiamă să le desgropăm. A venit timpul. (ALEX. ȘENDREA, articol apărut în ziarul „Bacăul” – 1938)ă Tăutul, care la 1822 a scris cea din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!