Mi-am dorit mult să scriu o carte despre opera lui Ilie Boca, care întotdeauna m-a fascinat ca om și ca artist, a cărui pictură mi s-a părut mereu surprinzătoare, grație harului de a pune în imagini ceea ce sufletul omenesc cuprinde inefabil și etern în egală măsură. Mă suspectez, însă, că nu sînt în stare să surprind adevărul în toată amploarea lui, astfel încît descriindu-i personalitatea și arta să o pot face cu fidelitate și măcar cu un gram din talentul lui. Iată că această delicată trudă spirituală o face Carmen Mihalache, editînd la Corgal Press un volum intitulat “Carte cu Ilie Boca”.
Distinsa doamnă (ea însăși o scriitoare talentată, o intelectuală sensibilă șI generoasă) găsește forme scriitoricești fericite și cuprinzătoare, ilustrînd viața și opera acestui mare artist. De la interviu la citate din cronici plastice (semnate de autori reputați) și pînă la versuri minunate (închnate de poeți iubitori ai artei lui Ilile Boca), totul compune un portret și o frescă de o admirabilă frumusețe. Meritul autoarei constă în faptul că ilustrează cu talent – pe lîngă valoarea lucrărilor – atît spiritul de perfecționist al pictorului, cît și capacitatea acestuia de asimilare a noului, neliniștea pentru fiecare detaliu coloristic, efortul constant în a păstra nealterate tradițiile satului bucovinean.
În cursul vieții mele am avut prilejul să admir sau să sufăr în fața multor tablouri, realizate de corifei ai picturii universale. Privind un tablou al lui Velsquez cu un Crist răstignit pe cruce, plin de pustule și de semnele ireversibile ale morții, m-a cuprins o durere copleșitoare. Un tablou al lui Repin, intitulat “Cimitir pe Volga”, și unul al lui Vasiukov, cu o fată pe malul unui rîu gata să se arunce în moarte, mi-au indus o tristețe grea și dureroasă. În tablourile lui Ilie Boca tristețea lipsește cu desăvîrșire, lăsînd loc vieții așa cuim o trăim zi de zi, obiceiurilor, simbolurilor noastre arhaice și, mai ales, semnelor eternității neamului românesc. “E miezul lumii, montat în culorile de foc și de sînge, iar asta se numește viață lăuntrică”, nota Ion Frunzetti. Minunatul om și poet Mihail Sabin găsește cuvinte alese în versurile ce le dedică lui Ilie Boca, scriind: “Sub un semn al mîinii drepte se frămîntă singur lutul / din uleiuri se revarsă urma unui roșu dens / figurine rupte-n galben recompun rotund
sărutul / doar mimîndu-i moliciunea sub mesteceni fără sens… Zboară reci făpturi prin spații peste fruntea lor cununa / își retrage zilnic spinii figurinele sînt vii / din amurguri cade pata care recompune luna / iar pictura se învață noaptea printre insomnii”.
Vasile Pruteanu
Lasă un răspuns