Abonații Romtelecom Bacău pot ridica, de ieri, cărțile de telefon actualizate. Furnizorul de servicii de telefonie fixă a anunțat că a început distribuirea exemplarelor la abonații care anul trecut nu au beneficiat de aceste cărți. „Pentru persoanele fizice, repartizarea a avut în vedere distribuția ediției precedente. Din această săptămînă primesc cărți de telefon gratuite abonații din mediul urban al căror nume începe cu litera M, pînă la cei al căror nume începe cu litera W, precum și cei al căror nume începe cu litera A pînă la B, inclusiv. în mediul rural, s-a repartizat cîte o carte de telefon abonaților de la litera S pînă la W, și de la litera A pînă la C. Toți abonații persoane juridice primesc una sau mai multe cărți, în funcție de numărul de linii telefonice pe care le au instalate”, ne-a declarat Mihaela Druică, purtătorul de cuvînt al Romtelecom Bacău.
Abonații din Bacău, Onești și Moinești pot să ridice cărțile de telefon de la ghișeele Romtelecom din oraș, iar pentru restul clienților distribuirea va fi asigurată de personalul tehnic. Toți cei care trebuie să primească cărțile noi vor fi înștiințați prin telefon. Ediția 2005 cuprinde informații actualizate pînă la 1 iulie. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.