Caruselul comediilor

Ilustrată de la Tezeu

Ariadna, fiica îndrăgostită a regelui Minos, care i-a înmînat voinicului Tezeu mărțișorul nerătăcirii prin labirint, mai primea din din cînd în cînd de la flăcăul inimii sale dogoritoare cîte o depeșă răzbătută prin telepatia fără fir. Și aștepta cu sufletul la gură ieșirea viteazului dintre tentaculele… mitologice, ce am descifrat cu urechea. „Componenții societății civile de pe aici (din labirint, n.a.), enoriașii mireni și timizi ascunși printre nenumărate cotloane, asistă debusolați (și ei) la deruta „bețivă” a timonierilor, călăuzelor cățărați și proțăpite pe duneta (cu lunetă) a puterii. Navigatorii prin apele tulburi ale stalagmitelor și stalactitelor, în lipsa unui reper cauzal coerent, dau vîrtos din coate și cu stîngul și cu dreptul (feciorul năzdrăvan nu era lipsit de umor, n.a), în așa fel că de pe tărîmul speranței nu se vede om cu om.

Iubita mea. În vreme ce rîvnesc la dulcea îmbiere a sînilor tăi dăruitori de dorinți, mai cade cîte o frunză irosită din pomul ispitelor. Și publicul „De la cel cu barba sură/ Pîn’ la cel cu destin gură”, privește amuzat (să-i treacă de urît) la revărsările sîrguincioase de gîndire teoretică și de covîrșitoare însemnătate practică, privitoare la soarta grîului, starea blocajului, criza cîinilor, viitorul gropilor și al țînțarilor… Cuprinși de feeria unui vis frumos de vară, de soare, de mare, locatarii catacombelor fac economie de respirație să reziste pînă la victoria lor finală.

Să moară de necaz voiajorii, fripturiștii și stăpînii de valută devalizată, adăpostită în haznale ferecate cu șapte lacăte.

„Ce-am avut și ce-am pierdut? (Spune retoric interogativ – și mai departe-vestitul erou al eresurilor străvechi). Pînă să vină lumina, hingherii, ploaia, „garda” anticorupție, moaștele făcătoare de minuni, americanii, fanfara militară, acceleratul de Urlați, îmi mai rămîne răgazul cuvenit să ajung teafăr în visele tale de așteptare și de fată mare. Înainte de a-mi toci călcîiele pînă la os căutînd o scăpare din încleștarea cercului vicios.

În semn că nu te-am uitat, îți trimit această ideogramă codificată. Să nu afle nimeni că te iubesc. Transmite-i tatălui tău „că nu mor caii cînd vor cîinii”. Tezeu. (Mihai Pauliuc)