La Primăria Moinești sînt înregistrate 260 de căruțe. Pornind de la aceasta, polițiștii moineșteni au demarat din această săptămînă o acțiune care va dura o lună, pentru instruirea posesorilor de atelaje. „Campania vizează în principal evitarea incidentelor de circulație în care sînt implicate căruțele. Astfel, conform normelor din codul rutier, le explicăm căruțașilor obligativitatea dotării atelajelor și harnașamentelor cu elemente reflectorizante, necesitatea purtării de către aceștia a vestei , la fel, reflectorizantă. în plus, căruțașii trebuie să-și înregistreze atelajul cu tracțiune hipo la primărie și să respecte traseele din localitate fixate de administrația locală pentru circulația unor astfel de vehicule”, a declarat Liviu Rusu, agent-șef la Compartimentul de Proximitate din cadrul Poliției Municipale Moinești. Concomitent cu instructajul căruțașilor se derulează și o acțiune ce vizează proprietarii de animale, în vederea combaterii furturilor acestora. „în ultimul timp, am intensificat și discuțiile cu cei în cauză referitoare la acest aspect, numărul acestora ridicîndu-se la 165. în principal ne interesează modul cum sînt supravegheate animalele trimise la păscut pe cele două islazuri din localitate”, a mai spus Liviu Rusu. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.