Primăria comunei Filipești și-a propus să reînvie activitatea cultural-artistică în zonă. Primul pas va fi făcut prin renovarea Casei de Cultură „Radu Beligan”. „Sîntem la faza de proiect privind costurile unei asemenea investiții, dar, din experiența avută cu școala din Filipești, pe care am renovat-o de curînd, cred că vom avea nevoie de vreo patru miliarde de lei pentru a înlocui șarpanta, deoarece plouă în interior, pentru reparațiile la instalația electrică și sanitară și pentru a monta încălzire centrală”, ne-a declarat Ioan Apostol, primarul comunei Filipești. Lucrările, ce vor fi finalizate la finele acestei veri, vor fi doar primul pas spre calea reculturalizării comunei. Sau, cel puțin, aceasta este părerea primarului. „Cînd vom avea condiții normale vom putea chema oamenii la Casa de Cultură. Pentru că, vrem să reînființăm și cinematograful, doar vedeți ce se difuzează la televizor, și să facem inclusiv cîteva cercuri de instruire cultural-artistică pentru tineri”, a mai afirmat primarul Apostol. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.