între comunele Faraoani și Nicolae Bălcescu, pe DN2, a avut loc, ieri, în jurul prînzului, un spectaculos accident de circulație, care l-a avut protagonist pe un șofer turc. Gursel Akkaș, în vîrstă de 36 de ani, conducea un trailer încărcat cu opt autoturisme nou-nouțe, mărcile Renault Clio Symbol și Renault Megane. Mastodontul era al doilea dintr-o coloană de opt mașini asemănătoare, cu aceeași încărcătură, care venea din Turcia și avea ca destinație capitala Rusiei, Moscova. La un moment dat, pe o porțiune de drum în linie dreaptă, șoferul a pierdut controlul volanului, iar trailerul a ieșit de pe șosea, a luat-o pe arătură și s-a oprit într-un lan de porumb. în mod surprinzător, trailerul nu s-a răsturnat, deși coborîrea de pe șosea a făcut-o în viteză și pe un povîrniș abrupt, de circa trei metri adîncime. încărcătura a fost însă destul de serios zdruncinată, astfel că două autoturisme de pe platformă au fost avariate, dar nu foarte tare. De asemenea, a fost avariat și capul de tractare al trailerului, dar șoferul a scăpat doar cu sperietura. Toate celelalte șapte trailere au oprit pe marginea șoselei, iar șoferii turci au sărit să îi dea o mînă de ajutor colegului lor. Au mai intervenit și două utilaje ale localnicilor, care s-au chinuit timp de mai bine de o oră să tragă trailerul de pe arătură, mai ales că terenul era umed, iar roțile remorcii trailerului se blocaseră ca urmare a unei avarii la sistemul hidraulic. încărcătura era însă asigurată, astfel că pagubele, și așa relativ mici, nu îi vor fi imputate șoferului turc.
Raportul Poliției Rutiere a consemnat că accidentul a fost cauzat de oboseala accentuată a șoferului, deși nu se știe dacă acesta a adormit la volan. Viteza a fost scoasă dintre posibilele cauze, întrucît trailerul are un limitator care nu îi permite să depășească 90 kilometri/oră. Nici de alcoolemie nu a fost vorba, după cum a demonstrat verificarea cu aparatul etilotest. Oricum, șoferul nu s-a ales cu nici o sancțiune, iar coloana și-a urmat drumul, după ce polițiștii au eliberat o autorizație de reparații la trailer.
Nu departe de locul respectiv, în satul Gheorghe Doja, a avut loc un alt accident în care a fost implicat un TIR, de această dată încărcat cu rulmenți. Acesta a ieșit de pe șosea și s-a oprit într-o curte, fără să producă victime sau pagube majore. (Ovidiu PAULIUC)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.