Case noi pentru 72 de băcăuani

Redacția Ziarul de Bacău

• blocul ANL de pe strada Mioriței nr. 88 din Bacău este gata să își primească noii locatari

Primii 72 de băcăuani din totalul celor 538 care au primit, în primăvara acestui, an repartiție pentru o locuință din partea Consiliului Local se vor muta, în cîteva săptămîni, în casă nouă. Este vorba de băcăuanii care urmează să se mute în apartamentele din noul imobil de pe strada Mioriței nr. 88 A, construit prin Agenția Națională a Locuințelor. Cele 72 de apartamente din acest bloc urmează să fie repartizate unor persoane sau familii a căror situație financiară nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței libere. Consilierul local Gabriel Berca, directorul Serviciului Public de Asistență Socială, spune că selecția acestor 72 de persoane s-a făcut în urma analizării dosarelor depuse de solicitanți în momentul înaintării cererilor pentru acordarea unei locuințe. Punctajele au fost întocmite în baza unor criterii întocmite de vechiul Consiliu Local tocmai pentru a se putea face o departajare obiectivă a solicitanților. Au fost luate în calcul domiciliul actual, starea civilă și starea de sănătate a solicitantului, vechimea cererii, nivelul mediu lunar pe membru de familie, gradul de pregătire, locul de muncă și vîrsta persoanelor care au înaintat cereri pentru obținerea unei locuințe. Prioritate în acordarea spațiilor locative disponibile în acest moment au avut persoanele care au obținut numărul cel mai mare de puncte. Gabriel Berca spune că cele 72 de persoane care au primit repartiție în blocul 88 de pe strada Mioriței se vor putea muta imediat după ce vor fi terminate lucrările de viabilizare a terenului din jurul noului imobil. „Sperăm ca în cîteva săptămîni cele 72 de familii să se poată muta în noile case”, a precizat directorul SPAS. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.