Case pentru săraci ridicate de voluntari

Redacția Ziarul de Bacău

Autoritățile locale analizează zilele acestea posibilitatea înființării în Bacău a unei filiale a Fundației Habitat pentru România. Activitatea acestei organizații a fost prezentată de managerul de dezvoltare de noi filiale, Raluca Bunea, la acțiune participînd prefectul Cătălin Mardare, reprezentanți ai Primăriei Bacău, instituțiilor publice descentralizate și organizațiilor neguvernamentale. Fundația Habitat pentru România are ca principal obiectiv construirea de locuințe pentru familiile nevoiașe, care trăiesc în condiții nesănătoase, improprii sau nu au nici un adăpost. Pînă acum, fundația internațională care și-a început activitatea în SUA, în anul 1976, are deschise în România un număr de patru filiale, la Beiuș, Cluj, Rădăuți și Pitești. Din fondurile pe care le colectează, provenite din exterior, de la fundație și de la sponsori locali, Habitat pentru România construiește sau renovează case pentru familiile cu venituri mici, care nu și-ar permite să cumpere altefel o locuință. La construcția caselor se folosesc foarte mulți voluntari, cu scopul de a menține costul scăzut al locuințelor. Practic, beneficiarii nu plătesc, în timpul celor 20 de ani, cît se achită contravaloarea casei, decît avizele de construcție și materialele folosite pentru ridicarea sau renovarea imobilului. „Scopul nostru este de a realiza casele la un cost cît mai mic, pentru a fi accesibile categoriilor sociale cu venituri mici. Am avut filiale în țară care au ridicat case cu 15.000 de dolari, dar și cu cinci mii de dolari. Vrem ca locuințele să fie simple, decente și accesibile ca preț. O rată pentru achitarea casei, pe care beneficiarii o plătesc în 20 de ani, în valută, ajunge între 30 și 50 de dolari”, susține Raluca Bunea. Cel mai cunsocut proiect al Fundației Habitat pentru Umanitate a fost realizat la Beiuș, în preajma eclipsei din 1999, cînd 200 de voluntari români și 185 din străinătate au ridicat, în nouă zile, 10 case pentru persoanele cu venituri mici din comunitate.

Prezent la întîlnire, viceprimarul Laurian Lucaș a declarat că inițiativa înființării în municipiul Bacău a unei fundații care să ajute persoanele cu venituri mici în scopul obținerii unei locuințe este foarte bună. „La primărie există depuse 22.000 de cereri de locuințe. Chiar dacă cifra va fi reactualizată pînă la sfîrșitul anului, numărul va fi, în continuare, foarte mare, iar primăria nu are soluții pentru toate aceste persoane. Vom analiza propunerea pentru a vedea în ce măsură putem să susținem un astfel de proiect”, a spus viceprimarul Lucaș.

Pentru a putea desfășura proiecte în județul Bacău, este obligatorie deschiderea unui filiale. Conducerea acesteia este și cea care va lua deciziile la nivel local, referitoare la atribuirea caselor beneficiarilor sau la orele de muncă voluntară pe care aceștia trebuie să le preșteze la fundație, pe șantierele unde se ridică locuințele. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.