Cătănie de vedetă

Servire cu ospătari, iubita alături, un whisky și o țigară olandeză, spectacole cu vedete. Nu e viață de stațiune de odihnă, ci chiar e viață de cătănie. Unde se întîmplau toate acestea? într-o unitate militară din Bacău, care a găzduit o mulțime dintre celebritățile pe care le vedem astăzi la televizor sau în ziare. Ofițerii de la UM 1184 s-au bucurat să îi aibă ca soldați pe unii dintre cei mai mari actori și artiști actuali, care și la vremea aceea erau, deja, consacrați. Pe poarta unității au pășit, de-a lungul anilor, personalități precum Mircea Baniciu, Tudor Gheorghe, George Mihăiță, Ladiszlau Bölöni, Bogan Marin (cunoscut sub numele de scenă Bodo, de la formația Proconsul), Vasile Muraru, Petre Roman, Ovidiu Bălan, George Pruteanu, academicianul Dan Motreanu, regretatul Aurelian Andreescu, și mulți alții. Toți aceștia au fost „răcani”, ai căror superiori pe linie ierarhică se declară, acum, bucuroși că i-au avut alături de ei.
Viața la UM 1184 a fost roz doar pentru vedete, fiindcă în aceeași unitate își duceau, cu greu, zilele de cătănie și soldați obișnuiți. Pentru ei nu existau favoruri, ci doar instrucție și rigori, uneori absurde. Obiceiurile cătăniei nu erau cunoscute pentru privilegiați, ci doar de ceilalți. Adică, trenulețul cu crenguțe la ferestre, spălatul toaletei cu periuța de dinți, scosul apei din încăpere cu șiretul de la bocanci, conducerea „auto” cu valize pe sub paturi, și multe altele.
Iar peste drum de această unitate, la cea de artilerie, a făcut armata și Corneliu Iacobov.

Ospătari pentru militari

Unitatea s-a înființat în 1965 și a dispărut la finele anilor ’90, ca urmare a restructurărilor din Armata Română. Primii ani au fost cei mai buni, fiindcă bugetul permitea multe așa-zise extravaganțe, dar numai pentru vedete. Printre acestea se număra, de exemplu, prezența a nu mai puțin de 36 de ospătari în schema de personal, care serveau masa soldaților „de lux”. Unul dintre cei mai favorizați a fost actorul George Mihăiță. „M-au luat în armată la 32 de ani, în 1980, cînd deja eram cunoscut, mai ales din filmele de război ale lui Nicolaescu. Se poate spune că aveam un statut special, că eram răsfățat, și, ca dovadă, săptămînă de săptămînă eram invitat permanent la un ofițer acasă, la masă. Era bucuria lor să mă cunoască, să mă aibă acolo. La încorporare aveam părul cam mare și m-a pus un ofițer să mă tund. Nu am vrut, și a doua zi mi-am îndesat bine părul sub caschetă și i-am spus «Raportez, m-am tuns». Dar el m-a prins cu minciuna, fiindcă frizerul unității era, de fapt, în concediu. La Bacău am stat doar o lună, după care m-am transferat la Casa Centrală a Armatei, la București”, ne-a povestit actorul George Mihăiță.

Pe Baniciu l-au luat cu arcanul

Artistul Mircea Baniciu a făcut tot ce i-a stat în putință să scape de armată, ceea ce i-a reușit timp de opt ani. „Trebuia să mă înrolez în 1975, dar eram în plină perioadă de spectacole și turnee cu Phoenix, și Adrian Păunescu a intervenit să mă scape. Apoi am apelat la tot felul de tertipuri să evit armata, dar mi-a mers numai pînă în 1983, cînd deja împlinisem 33 de ani, și cînd m-au prins după un concert pe care l-am avut la Timișoara. M-au trimis la Bacău, iar după ce am intrat pe poarta unității, comandantul m-a întrebat: «Dar pe Adrian Păunescu nu l-ai adus cu tine?». Așa am aflat că și Adrian Păunescu trebuia să ajungă la unitatea din Bacău, dar se pare că pînă la urmă a scăpat. Nu pot spune că a fost greu, ba chiar am fost favorizat. La un moment dat m-au scos la raport, că m-au văzut cum îmi fac singur țigări, din foițe și tutun. Au crezut că sînt droguri, dar le-am arătat că e tutun olandez, de bună calitate, și s-au apucat și ofițerii de fumat. Cel mai greu de suportat a fost frigul, care era atît de rău, de îngheța sticla cu apă la capul patului”, ne-a spus Mircea Baniciu.

Comandantul vedetelor

Unul dintre cei care a încercat să strunească atîtea vedete a fost colonelul Plotogea, care a condus unitatea în perioada 1983-1988. A încercat să păstreze și disciplina, să ducă la capăt și instruirea militară, dar s-a și bucurat să aibă alături absolvenți de teatru, de conservator, sportivi mari sau maeștri ai tarafului, după cum ne-a mărturisit chiar fostul comandant. „Cel mai apropiat m-am simțit de George (George Mihăiță – n.r.), fiindcă era foarte plăcută prezența lui. M-a impresionat foarte mult și Ladiszlau Bölöni. Era un om extrem de modest. Chiar dacă deșteptarea se dădea la ora 6, el se trezea la ora 5 dimineața și mergea pe terenul de sport să facă alergare. L-am întrebat cum de nu apelează la cineva să îl mute de la Bacău, sau chiar să îl scape de armată, iar el mi-a răspuns că dacă există cineva care să aibă interes, va face acest lucru. Nu a mai trecut mult, și la intervenția lui Mircea Lucescu a fost luat la București, pentru a face parte din echipa națională”, ne-a povestit colonelul în rezervă Plotogea. O altă amintire savuroasă o are și despre Mircea Baniciu, pe care îl consideră „un băiat de excepție”. Amintirea se referă, de fapt, și la Olimpia Panciu, care a venit să îl viziteze pe Baniciu la unitate. „âși luase o cameră la hotel și apoi a venit la unitate și a cerut să o primesc în birou. Am poftit-o și ea mi-a cerut un pahar de whisky, dar nu aveam și a trebuit să se mulțumească și cu un coniac. Apoi l-am scăpat pe Mircea în învoire, în oraș, împreună cu Olimpia, și vreo două-trei zile nu am mai știut nimic de ei. Cînd au revenit la unitate i-am rugat să țină un spectacol ad-hoc pentru militari și au făcut-o cu plăcere”, își amintește colonelul Plotogea.

Imun la ordinele militare

Coleg de leat cu Mircea Baniciu a fost și Marius Ambrozie, jurnalist la „Ziarul de Bacău”. El își amintește despre Baniciu că a ignorat cu nonșalanță un exercițiu de alarmă. „Pe la trei după-amiază s-a dat alarma, și toată lumea a început să se agite, să alerge în toate părțile. Doar Mircea Baniciu stătea tolănit pe o ladă de campanie. Ofițerul a strigat la el să se miște, dar Mircea a spus că nu poate, că îl doare degetul. într-adevăr, avea degetul mic de la o mînă bandajat și nu a vrut cu nici un chip să se conformeze”, spune jurnalistul. O altă amintire plăcută este legată de semnalul sonor pentru stingere. „Lucrul acesta revenea, de obicei, în sarcina celor care erau absolvenți de Conservator. Reușeau să transforme semnalul sec de goarnă într-un adevărat recital, pe care îți făcea mare plăcere să îl asculți”, spune Marius Ambrozie.

Tanchistul Petre Roman

Unii dintre foștii militari în termen susțin însă că nu au dus-o chiar pe roze, așa cum este cazul lui Petre Roman. „Am făcut stagiul militar în 1968 și chiar a fost sever. Eram tanchist și am fost obligat să trec cel mai greu test, al evacuării din tancul aflat în mers, printr-o trapă de 40/40 cm, aflată pe podeaua tancului. în rest, instrucție multă și nici un fel de favoritism. Am trecut și printr-un moment de mare cumpănă, cînd la o alarmă de noapte un coleg m-a lovit cu baioneta în tibie. S-a infectat, medicul unității nu m-a ajutat decît cu niște aspirină, așa că am sunat la București și am primit sprijin din partea unui doctor de acolo, care mi-a spus că dacă infecția se mai extindea încă un milimetru, trebuia să îmi amputeze piciorul. Unul dintre cele mai amuzante lucruri este că aveam statut de vedete în oraș și eram foarte vînați de fete. Cele șase luni de armată au fost, totuși, o școală a bărbăției, iar desființarea stagului obligatoriu nu este un lucru bun”, ne-a declarat Petre Roman.

George Pruteanu, „favorizatul” de la veceuri

Coleg cu multe vedete a fost și profesorul băcăuan Eugen Șendrea, specialist în patrimoniu. Iar amintirile sale nu sînt chiar dintre cele mai plăcute. „Cînd auzeai de unitatea 1184, parcă auzeai de iad. Avea cel mai prost renume din țară, dar nu toți cei de acolo o duceau rău. Erau și ofițeri foarte duri, care poate credeau că prin stilul lor vor ajunge generali, dar erau și ofițeri «oameni». Oricum, stagiul militar pe care l-am făcut eu, în anii 1974-1975, a fost foarte sever, la sînge, de tip ceaușist. Hrana, însă, era destul de bună, dar trebuia să dăm ceva lupte pentru «ovalul» cu mîncare. Am fost coleg, de exemplu, cu Vasile Lupu (fost lider țărănist – n.a.), care ne cînta la fluier. Apoi, a mai fost George Pruteanu, care era mereu scos la raport și mustrat în fața detașamentului, fiindcă avea gura mare și mereu avea ceva de comentat. El era ceva mai favorizat, fiindcă mereu freca la veceuri, în timp ce alții prindeau doar frecatul la scări, care era mai dificil. Sîmbătă și duminică ne petreceam timpul în clubul unității, unde urmăream ore în șir, pînă ne durea capul, filme sovietice de genul „Cazul sergentului Grișa”.

Vremuri tot mai proaste

Colonelul Plotogea spune că unitatea pe care a condus-o nu avea cum să fie bună pentru toată lumea. „Erau și multe lucruri inutile, fiindcă așa cereau regulamentele. Apoi, fiecare a perceput stagiul militar de acolo după cum erau și condițiile economice. Pe la începuturi, banii erau mai mulți, aveam benzină să mergem în poligon cu mașinile, aveam acei ospătari. Apoi, fondurile s-au restrîns, se mergea cîte 14 kilometri pe jos pînă în poligonul de la Gîrleni. De aceea cred că spun unii că nu le-a fost ușor. Cred, totuși, că armata a fost pentru toată lumea o școală foarte bună, care a creat afinități între oameni și a indus spiritul de echipă și întrajutorare”, ne-a mai spus colonelul în rezervă Aurel Plotogea. (Ovidiu PAULIUC)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!