Starea sănătății suveranului pontif nu a lăsat indiferentă nici comunitatea romano-catolică din Bacău. încă din momentul în care s-a anunțat că situație acestuia este una delicată, la fiecare slujbă religioasă credincioșii de rit apusean au început să se roage pentru însănătoșirea Papei Ioan Paul al II-lea. „Toată lumea catolică se roagă pentru sănătate sa, căci puterea creștinului este în rugăciune”, ne-a declarat preotul Isidor Dîscă, decanul romano-catolic de Bacău, care l-a cunoscut personal pe actualul papă în anul 2000. Și nu este singurul. „Toată lumea știe cine este papa, capul Bisericii Catolice. Cu toții ne rugăm și facem la liturghie o invocație ca Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate”, ne-a declarat și monseniorul Ștefan Erdeș, decan onorific de Bacău. Afectat de situația existentă, fostul decan de Bacău păstrează amintirea momentului cînd a avut ocazia de a concelebra o slujbă alături de Papa Ioan Paul al II-lea. „Este impresionat să dai mîna cu papa. Nu este puțin lucru. Personal am foarte multe amintiri plăcute legate de Vatican. Am organizat în anul 1985 o vizită, împreună cu corul de la Bacău, la Roma și la Vatican, unde am cîntat în mai multe biserici. într-una din zile, eram patru preoți, am ajuns și la Vatican. Acolo, după cum se cunoaște, Sfîntul Părinte celebra Sfînta Liturghie, în fiecare dimineață, la ora 7.00. A fost un moment deosebit pentru că nu este atît de ușor să slujești alături de Sfîntul Părinte. Apoi, ne-am dus într-o sală mare și ne-a dat cîte o amintire, un rozariu”, ne-a povestit decanul de Bacău. Aceasta a fost prima întîlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, dar nu singura. „La Vatican, am ajuns de vreo șapte, opt ori. în 30 octombrie 1988, cînd a fost declarat Fericit Ieremia Valahul, am fost iarăși, împreună cu un grup de vreo 30 de preoți. Am fost primiți și încurajați în limba italiană de Sfîntul Părinte”, ne-a povestit monseniorul Ștefan Erdeș. (Constantin GHERASIM) de Bacă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.