Către „Ziarul de Bacău”

Redacția Ziarul de Bacău

S.C.”Conimpuls” S.A. – Bacău a luat cunoștință de articolul „Cartelul PSD din Bacău a speriat Europa”, publicat în cotidianul dumneavoastră nr.126 (570) din 29 mai 2004, semnat, colectiv, de un grup de redactori.

Pentru o informare corectă a cititorilor și pentru a repara, pe cît posibil, o nedreptate săvîrșită de angajații dumneavoastră prin publicarea articolului sus-menționat, avem respectuoasa rugăminte, ca în virtutea dreptului la replică, prevăzut ca atare în art.72 din Legea presei nr.3/1974, republicată, să publicați aceste considerații, în aceleași condiții de grafică și paginație ca și articolul incriminat.

Ne manifestăm profundul regret că angajații acestui ziar, profitînd de calitatea lor de ziariști, duc o campanie concertată de denigrare a societății noastre, prezentînd cititorilor date conținînd inexactități și interpretări personale eronate.

Libertatea presei trebuie înțeleasă ca o posibilitate de manifestare în voie, prin exprimarea oricărei opinii, prin relatarea anumitor fapte sau împrejurări, însă acestea numai în spiritul adevărului și al drepturilor garantate de lege.

În acest context apreciem că autorii articolului sus-menționat sînt de profundă rea-credință, motiv pentru care facem următoarele precizări:

– licitațiile la care societatea noastră a participat și pe care le-a adjudecat au respectat toate criteriile de transparență și publicitate prevăzute de legislația în vigoare;

– nu înțelegem care ar fi problema legată de contractele de execuție de lucrări efectuate de societatea noastră pe teritoriul Federației Ruse;

– nu există nici un motiv de incompatibilitate în privința deținerii de acțiuni ale societății de care domnul secretar de stat Sergiu Sechelariu.

Considerăm că ziariștii în cauză nu au respectat deontologia profesională și nu au dorit să se informeze corect cu privire la aceste situații, necontactînd pe reprezentanții societății noastre pentru a se aduce clarificarea necesară problemelor în discuție.

Cu speranța că veți da curs demersului nostru legitim, vă asigurăm de întreaga noastră colaborare.

Conducerea SC „Conimpuls” SA – BACĂU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.