Caut coregraf. Experiența nu este obligatorie

Administrator

Start pentru a patra rezidență pe dans contemporan la „George Apostu”

Laura HUIBAN

Centrul de Cultură „George Apostu” a deschis ieri oficial cea de-a patra rezidență pe dans contmporan din cadrul Programului internațional de rezidență pentru artiști „ArtistNe(s)t”, realizat cu susținerea Ministerului Culturii și Cultelor, în parteneriat cu Programul Cultural Elvețian în România „Pro Helvetia”. Spre deosebire de edițiile anterioare, artiștii selectați în actuala etapă au venit cu intenția de a implica în proiectele lor de spectacole băcăuani cu sau fără experiență în arta dansului contemporan. Anja Hempel, coregrafă germană originară din Franța, și-a propus să renunțe pe durata rezidenței la statutul de coregraf și să se lase în voia imaginației oricărui băcăuan care dorește să comunice o idee prin dans. „Interesul constă în întîlnirea intimă a colaborării artistice dintre mine și localnici. Mă interesează cum ar putea ideile lor să afecteze structura mea și cum concepțiile mele pot pune baza unei abordări artistice pentru ei”, a declarat Anja Hemple. Singura condiție impusă de coregrafa germană este ca propunerile băcăuanilor să includă elemente care ar contura identitatea națională a României. Rezidenta Centrului „George Apostu” a primit deja propuneri de colaborare de la Mihaela Murafa, actriță a Teatrului de Animație din Bacău, și din partea Universității Bacău.
Tînăra coregrafă a început acest proiect la Paris, unde l-a intitulat „Carte orange”, îl continuă la Bacău sub titlul „Abonament lunar” și urmează să-l ducă la îndeplinire și în Iran. Astăzi va sosi la Bacău și Mariela Nestora, o coregrafă din Atena, cea de-a doua rezidentă a Centrului de Cultură „George Apostu”, care propune băcăuanilor un proiect similar. La deschiderea oficială a rezidenței au participat coregraful Cosmin Manolescu, consultant artistic al programului cultural derulat de „George Apostu”, Gheorghe Popa, directorul Centrului de Cultură, coordonatorii programului Mariana Popa și Maria Ignat, cît și actori, artiști plastici, profesori universitari, jurnaliști. ă din Atena, cea de-a doua rezidentă a Centrului de Cultură „George Apostu”, care propune băcăuanilor un proie

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.