La Judecătoria Moinești au fost soluționate 5.515 cauze, din totalul celor 6.034 intrate pe rol în primele zece luni ale acestui an. Cifrele sînt asemănătoare cu cele consemnate în aceeași perioadă a anului trecut, doar natura cauzelor s-a schimbat. „Dintre cele 5.515 soluționate, aproximativ 40% sînt penale. în acest caz, au scăzut infracțiunile silvice, dar au crescut cele de natură economică. O pondere ridicată o au cele referitoare la comiterea furturilor sau a încălcării regulilor de circulație rutieră”, ne-a declarat Daniel Darie, președintele Judecătoriei Moinești. în momentul de față, la instanța de judecată moineșteană, numărul magistraților care activează a ajuns la 11, prin venirea recentă a șapte judecători, dintre care trei sînt stagiari. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.