Vasile PRUTEANU
N-a fost nici venețian, cum singur se prezentase, nici grec, cum l-ar fi dorit alții, nici jidan, cum îl calomniau detractorii de frică să n-ajungă domn al țării, cum îl propuneau o parte dintre unioniști. Vasile Alecsandri a fost pur și simplu un român, un patriot înflăcărat, un fondator al poeziei culte și al teatrului național, „un prototip al scriitorului militant pe tărâm social-politic pentru propășirea patriei”. Despre el s-au scris numeroase cărți și studii, dar nimeni n-a atins profunzimea, claritatea și adevărul gol- goluț al existenței sale. O face acum profesorul Liviu Chiscop într-o carte scrisă cu har și talent, ca urmare a unor cercetări minuțioase, care restabilesc cu exactitate toate etapele vieții scriitorului, risipind fie chipul nocturn sau componenta demonică, desfigurantă, înfățișată de unii oameni politici ai vremii sale. Cartea lui Liviu Chiscop (tipărită recent la Editura Grigore Tabacaru) este o remarcabilă contribuție la istoria literaturii române, la conturarea chipului real al unor scriitori cu mare rezonanță în cultura națională. Autorul nu este la prima apariție editorială.
A scris și tipărit alte vreo zece volume și numeroase studii didactice, manuale școlare, numărându-se printre eminenții profesori de limbă și literatură română, printre cei mai pricepuți critici și comentatori ai creației naționale. Faptul că până acum nu se bucură de o reputație binemeritată se datorează uimitoarei sale modestii, negăsindu-l niciodată în fruntea „bucatelor” culturale sau înfipt în sferele politicii autohtone. De aceea, nu-i de mirare acribia cu care Liviu Chiscop structurează datele biografice ale unui scriitor patriot, care în opera sa nu se poartă complezent cu istoria, prezentând legitimitatea noastră doar nostalgic, ori exclusiv măgulitor. Alecsandri nu e doar poetul „Lăcrămioarelor” și al „Mărgăritarelor”, este și cel al poemului „Peneș Curcanul”, al emoționantului „Hogea Murat”, este un pictor al simțămintelor, al sufletului românilor în raport cu evenimentele istorice. „Alecsandri s-a născut sub o stea norocoasă” – scrie dl Chiscop.
Poate că o forță dincolo de puterea noastră de înțelegere l-a trimis pe pământ românesc, implicându-l în absolut toate faptele culturale, sociale și politice ale veacului său, menite a schimba fața României, mersul istoriei românilor, ameliorându-le soarta atât de vitregită veacuri de-a rândul”. Dumnezeu ni l-a păstrat activ, viu, poate fericit. Oricum n-a împărtășit destinul tragic al altor scriitori pe care i-aș denumi martiri: Bălcescu, Eminescu, N. Iorga, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nae Ionescu, Romulus Vulcănescu, precum și al înaintașilor noștri Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Stolnicul Cantacuzino, ori al bravului Constantin Brâncoveanu. Alecsandri nu s-a jucat cu patriotismul și naționalitatea. El a simțit în cel mai înalt grad că acestea trebuie trăite cu inima. „Ceea ce se simte și se respectă adânc se pronunță arareori” – scria Eminescu. Cred că autorul acestui volum despre „ivirea lui Alecsandri pe o lume romantică” are dreptate să revină asupra nașterii, vieții și creației acestui mare scriitor, privind „precursorii și descendenții familiei sale în relație cu Bacăul”, pentru că s-au scris numeroase inexactități privind „incredibilul său traseu existențial”. Alte două cărți despre Vasile Alecsandri urmează să apară curând, tot sub semnătura lui Liviu Chiscop.
***
Eminentul profesor Liviu Chiscop a tipărit, tot în acest an, la Editura Bacovia, o carte foarte documentată despre „Teoria literaturii”, extrem de utilă elevilor care susțin Bacalaureatul, dar și celor care vor să știe și să studieze „conceptele operaționale” ale creației literare. Printre capitolele cărții se numără: „Literatura – artă a cuvântului”, „Literatura ca act de comunicare”, „Structura operei literare”, „Elemente de prozodie și naratologie”, „Literatura și stilistica”, „Elemente și figuri de stil”, „Literatura populară și literatura cultă”, „Genuri și specii”, „Curente culturale sau literare”, precum și teste pentru autoevaluare. Cartea vine să corecteze gravele carențe de conținut din manualele școlare. Acestea nici măcar nu menționează curentele literare precum Clasicismul, Romantismul, Naturalismul, Tradiționalismul, Semănătorismul, Modernismul, Realismul, Simbolismul, Post-modernismul, Expresionismul etc. Cu un remarcabil bagaj de cunoștințe estetice, autorul face și un adevărat elogiu „științei literaturii”, o analiză pertinentă a tot ceea ce înseamnă operă literară. Nu uită, totodată, să vorbească despre cultivarea limbii, idei moștenite încă de la Ienăchiță Văcărescu, care lăsase moștenire urmașilor săi „Creșterea limbii românești și a patriei cinstire”.
Liviu Chiscop susține că „dovada cea mai sigură a dragostei față de limba strămoșească o constituie cunoașterea și respectarea calităților exprimării corecte, îngrijite ale limbajului cultivat. Aceste însușiri ale exprimării culte sunt cunoscute sub denumirea, oarecum improprie, de calități ale stilului. Noi le vom numi calități ale limbajului cultivat (ale exprimării culte)”.
Lasă un răspuns