Ce a făcut un româno-american de 4 iulie

Redacția Ziarul de Bacău

Ovidiu Blaga, 28 de ani, este unul dintre cei care au devenit americani cu acte în regulă și a sărbătorit ieri, 4 iulie, ziua țării sale de adopție, alături de fiică, soție și prieteni, în Bacău. A plecat acum 12 ani pe Tărîmul Făgăduinței. A absolvit colegiul, apoi facultatea. Este medic psihiatru. A venit în România să-și vadă părinții și s-a îndrăgostit de o tînără din Bacău. S-au căsătorit și acum au și un copil. 4 iulie l-a prins în Bacău, cu gîndul la America. „Pentru mine, America înseamnă foarte mult, o binecuvîntare, o șansă unică oferită de viață. În calitate de cetățean american pot spune că mă mîndresc cu acest statut. Îmi oferă posibilități și libertate și oriunde merg în lume sînt privit cu alți ochi, am mai multe facilități”, ne-a mărturisit Ovidiu Blaga. Împreună cu soția, de cetățenie română, și fiica în vîrstă de doar cinci luni, el a petrecut ziua de ieri alături de doi compatrioți, la Școala Americană, în stil tipic american: un barbecue în curte, pe fundalul muzicii western și, în final, nelipsita și tradiționala „american apple pie” (plăcintă de mere).

„Este pentru prima oară în ultimii zece ani cînd sărbătoresc această zi în altă țară decît America. Dar mi-am adus cu mine ceva care nu poate trece neobservat prin mărime și semnificație: un steag american enorm, care îl țin pe perete în dormitor”, ne-a spus Ovidiu Blaga. El ne-a povestit că, în mod tradițional, în America, pe 4 iulie, se iese la un picnic cu cei apropiați. Magazinele se închid, au loc parade, expoziții, show-uri. Seara are loc momentul culminant al zilei, focurile de artificii, după care lumea se retrage în baruri, cafenele sau la un party.

„Aștept ca fetița mea să crească și să pot pleca împreună cu familia în America. Vreau să obțin cetățenia ficei mele și, astfel, să îi ofer un viitor sigur”. Ovidiu Blaga nu uită că este și român, de aceea a luptat pentru ridicarea steagului român pe Capitoliul din Washington de ziua națională a României. (Răzvan RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.