• Interviu cu profesorul Gheorghe Neagu, primul președinte al Consiliului de Organizare și Conducere a Revoluției la Bacău
Motto: „În politică există situații din care nu se poate ieși decît săvîrșind greșeli”.
Napoleon
– Domnule profesor, vă rugăm să ne spuneți unde v-a „prins” revoluția, acum 14 ani?
– Simplu! Eram profesor, „împins” de cei pe care-i incomodam, la Liceul Pedagogic. Țineam niște cursuri de perfecționare unor grupe de învățători, cînd colegul meu Ștefan Spulber m-a anunțat că la București s-au produs evenimente grave. De fapt, știam că la Iași studenții pregătesc „ceva” încă din 14 decembrie. Dar evenimentele au început în altă parte, la Timișoara.
– Ce a urmat?
– La orele 12,30 am ieșit în stradă cu fetița și soția. În dreptul sediului PCR, vreo 30 de elevi și studenți, dintre care unii fuseseră elevii mei, m-au împins ca „lider” în clădire. Aici încă se mai aflau cîțiva activiști, printre care și Constantin Toma, fost secretar cu probleme de propagandă, în acele momente prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Județean, cîțiva membri ai gărzilor patriotice. Am urcat la etaj, urmat de mulțime. În capătul scării, am dat „nas în nas” cu primul-secretar Tănase. Era destul de calm și mi-a înmînat steagul României. Am cerut celor ce erau cu mine să-l trateze „fără violență”. Am ajuns în balconul instituției. Afară, lumea începuse să ocupe spațiul din fața actualei Prefecturi. Am făcut din nou apel la calm și la protejarea clădirii care ar urma să se transforme în muzeu.
– Cum s-a constituit primul consiliu revoluționar?
– Cam pe la orele 13,30, am cerut să intrăm în sala mare de ședințe. Era necesar să ne organizăm. În aclamațiile celor prezenți am fost anunțat ca președinte al acestui prim-consiliu.
– Care au fost cele dintîi măsuri pe care le-ați luat?
– Au fost mai multe. Țin minte că am cerut să se închidă în primul rînd birourile pentru a împiedica jefuirea lor. Apoi, am întocmit prima listă cu membrii Consiliului. Iată-i pe cei ce alcătuiau „Comitetul Provizoriu”: Neagu Gheorghe – profesor, Marian El. – profesor, Ciobanu Irimia, Florescu Dumitru, Paraschiv Florin, Mihăilescu V., Talpan Constantin, Giosanu Constantin, Andrieș Anton, Talpan Th., Stavarache Romeo, Panainte Costel – muncitor la IRAv, Acatincăi Aurel, Pintilie Petru, Feder Viorel, Lungu Margareta, Tiliță Vasile, Năsturaș Valentin, Talpă Ion, Olindaru Mircea, Manea Sebastian. Pe la orele 15,00, au apărut coloanele muncitorilor de la IRAv și de la alte unități. O piatră grea mi se luase de pe suflet. Aveam, în sfîrșit, un sprijin masiv. Pe la orele 21,00, unitățile militare din zona Bacăului s-au pus la dispoziția noastră. Domnul Gheorghe Popa a fost desemnat să ia legătura cu colonelul Plotogea, șeful Garnizoanei Bacău.
– Cînd au început luptele pentru putere? Cine v-a schimbat?
– A fost ca la rugby. M-au „placat”. Lovitura a venit chiar de la colegul meu, Liviu Chiscop. Cu el avusesem mai multe neînțelegeri și-i cerusem să renunțe la excese. În loc să mă susțină, el l-a propus ca președinte al proaspătului FSN pe actorul Gheorghe Popa. Ca urmare, am căzut pe postul de vice-președinte. M-am bucurat că cel care luase în primire structura economică a județului era un fost elev de-al meu, Viorel Hrebenciuc. Mai sînt și alte amănunte ale „orelor fierbinți din Bacău”.
– După 14 ani de la revoluție, ce face fostul prim-președinte Gheorghe Neagu?
– Fac o corectură: n-a fost niciodată acest moment „o revoluție”, ci o revoltă care trebuia să se producă. Ce fac? Trăiesc o mare tristețe, pentru că speranța miilor de băcăuani a fost spulberată. „Revoluția”, și o spun cu mîna pe inimă, a devenit contrarevoluție. Marin Preda scria de „era ticăloșilor”. Cred că o regăsesc acum! (A consemnat Eugen Șendrea)
Lasă un răspuns