Ce are de făcut națiunea română?

Ștefan RADU

Revin la o temă mai veche: acum, după aderare la Uniunea Europeană, nația română mai are vreo misiune istorică? Entuziasmul cu care am spart sticlele de șampanie în noaptea „Revelionului Integrarii” s-a consumat și – în acest moment – am revenit la interogațiile mai vechi. Abia acum aflăm ce s-a negociat (dacă s-a negociat…) de-a lungul anilor de diverse echipe de politicieni rătăciți prin Europa. Fiecare funcționar bățos interpretează cum îl taie capul (și îl macină frustrările) normele ce ar trebui aplicate peste noapte. O intensă stare de panică s-a instalat în societatea românească: ba că se va interzice oieritul tradițional, ba că țuica va deveni – după atîtea accizări – băutură de lux, ba că mai bine de jumătate dintre țărani trebuie să dispară – așa, pur și simplu! – în mai puțin de cinci ani… Zvonuri amestecate cu informații oficiale transmise aiurea pun pe jar mari comunități.
Pe de altă parte, ni se inoculează ideea că am devenit cetățeni europeni. Nu mai avem nevoie de pașaport ca să dăm o fugă la Paris, în țările din jur poți să muncești și să te stabilești definitiv, granițele au ajuns un fel de noțiune imaterială, încît noi, ca simpli indivizi, nu mai avem o responsabilitate directă față de națiunea asta. Orice italian, spaniol, neamț sau olandez, dacă locuiesc în România, pot candida pentru posturile de primari, consilieri sau alte funcții publice alese (aceleași drepturi avînd și românii stabiliți în Uniune). în asemenea condiții, ce importanță mai are apartenență la România? Se pot da zeci de alte exemple în care vom descoperi că tentința societății europene este de a se aduce responsabilitatea la nivelul comunităților mici (regiuni, județe, orașe, comune), anulînd sentimentul dat de o așa numită „protecție națională”. încep să nu mai fiu interesat de cine este ministrul Economiei sau al Justiției cîtă vreme activitatea economică depinde doar de organizarea locală, de priceperea primarului sau a președintelui Consiliului Județean. în ziua în care șefii judecătoriilor și tribunalelor teritoriale vor fi aleși – direct sau indirect – de către comunitatea în care împart dreptatea (pe sistemul american), atunci nu va mai fi o dramă că ministrul Justiției este demis sau că nu știu ce organism național a decis o aiureală. Spre așa ceva se îndreaptă Europa, dacă eu am înțeles bine ceea ce scrie în diferitele documente emise la Bruxelles. încet, încet, România se transformă într-o regiune mai mare a Uniunii, cu instituții cărora li se limitează atribuțiunile. De aceea nu știu cum să interpretez ceea ce s-a întîmplat – de exemplu – în Secuime. Despre ce autonomie teritorială vorbesc acei oameni cîtă vreme România toată a devenit (sau va deveni curînd…) o sumă de regiuni autonome? Ei vor deveni periculoși doar atunci cînd vor cere separarea de Europa. Abia atunci vor interveni forțele (politice, economice, militare) care controlează noua structură ce se naște pe continent. Subsidiaritatea atît de dragă demo-creștinilor și popularilor europeni conduce, în pas alert, către o Uniune a comunităților autonome. Locuitorii din Secuime sînt manipulați de către nostalgicii îndrăgostiți de națiune (fie ea română, maghiară, germană sau burundeză).
Vreme de mai bine de două secole, luptătorii pentru emanciparea națiunilor au făcut Istoria. Vremea lor pare să fi trecut. într-o lume globalizată, standardizată după norme la care nu au îndrăznit să gîndească nici marxiștii extremiști, „gălăgia” despre apartenența la o națiune (mare sau mică) deranjează importantele proiecte mondialiste. Nu poți fi înăuntru și – în același timp – separat. Astăzi, cota de lapte la care are dreptul nea Ion ca să o comercializeze se stabilește în Vestul continentului. Liderii naționali se subordonează cerințelor europene. Trupele americane apără nu România, ci granițele Europei. Investitorii din Asia sînt interesați de oportunitățile din Carpați doar pentru că astfel pătrund pe teritoriul Uniunii. în acest spectacol complicat, națiunea română ce misiune istorică mai are? Poate doar aceea de a se dizolva în marea națiune europeană. De tot și pentru totdeauna, așa cum s-a întîmplat cu maramureșenii, vrîncenii, moldovenii, secuii, vlahii, oșenii…!hipe de politicieni rătăciți prin Europa. Fiecare funcționar bățos interpretează cum îl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!