Galeriile „Alfa” se vînd pe promisiuni
• reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură și-au dat și ei acordul pentru vînzarea spațiului cultural n ei se bazează pe promisiunile mai marilor Consiliului Județean, care au garantat că noul sediu care va fi amenajat la Muzeul „Antonescu” va arăta mult mai bine n Constantin Donea spune că, dacă oficialii nu se vor ține de promisiuni, „ziariștii vor lua atitudine”
Condiții mai bune de expunere, spațiu mai mare și o sală gata pentru a găzdui vernisaje pînă la începutul lunii octombrie. Toate acestea au constituit angajamentele pe care Consiliul Județean Bacău le-a luat în fața Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național (DJCCPCN), reprezentantul în teritoriu al Ministerului Culturii și Cultelor din Bacău, legat de spațiul aferent unei noi galerii de artă. După ce i s-au prezentat argumentele prin care s-a justificat intenția vinderii spațiului Galeriilor „Alfa” din Bacău, Constantin Donea, directorul DJCCPCN, ne-a declarat că motivele celor de la județ de a vinde spațiul sînt justificate și că probleme ar fi fost doar dacă galeriile de artă s-ar fi desființat. „Ori, ni s-au dat asigurări că condițiile vor fi mai bune decît la «Alfa»”, a afirmat directorul Donea. Acesta așteaptă să vadă cum va arăta noua galerie de artă ce va fi deschisă în spațiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, în locul Secției pentru Copii a Bibliotecii „C. Sturdza” din Bacău. „Am vizitat noul spațiu împreună cu un arhitect de la Consiliul Județean și cu cîțiva artiști plastici, între care Ilie Boca și Mihai Chiuaru. S-a ajuns la concluzia că în noul sediu va putea funcționa în condiții foarte bune o galerie de artă. Este un spațiu mult mai mare, în care vor fi realizate toate condițiile necesare funcționării unei galerii. Oricum, domnul președinte al Consiliului Județean ne-a promis că, pe 4 octombrie, acolo va fi deschisă noua ediție a «Saloanelor Moldovei»”, a mai spus directorul Donea. Dacă va fi sau nu o galerie pe măsura valorii artelor plastice din această zonă a Moldovei nu se știe, dar Constantin Donea este convins că jurnaliștii vor prezenta lucrurile așa cum sînt în realitate. „Dacă spațiul nu va corespunde unei galerii de artă autentice, cred că ziariștii vor lua atitudine”, a conchis el.
De cealaltă parte, Victor Mitocariu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, a confirmat că se vor da banii pentru amenajarea noului spațiu ca și galerie de artă pînă la 4 octombrie, cînd se vor deschide „Saloanele Moldovei”. „Nici nu ne gîndim să nu o terminăm pînă la această dată, pentru că altfel periclităm serios desfășurarea activităților din domeniul artelor plastice”, a precizat vicele Mitocariu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.