Ce naște inconștiența și neputința noastră?!

Administrator

Eduard ADAM

Atît s-a mai discutat pe tema inundațiilor și a ravagiilor făcute de viituri în județ, încît îmi imaginez că sînt mulți care atunci cînd văd vreun articol pe această temă dau pagina. Ei bine, poate că au și ei dreptate. Asta dacă ținem cont că autoritățile au abordat subiectul, în general, doar din două perspective: s-a întîmplat, deci trebuie să facem ceva, apoi au cerut ajutor pentru sinistrați.
Despre cea de-a doua chestiune, n-am ce zice. Cînd oamenii sînt la ananghie, e lesne că trebuie să le-ntinzi o mînă. Mai ales că în astfel de situații cei mai mulți dintre loviții de capriciile naturii nu au purtat vreo vină. Decît aceea că sînt prea săraci și că nu pot pleca rapid din fața furiei naturii. în schimb, în ce privește cel de-al doilea unghi de abordare a problemei, cred că trebuie făcute unele precizări.

Am ajuns în situațiile dramatice pe care le trăim astăzi datorită neputinței noastre de a ține pasul cu ce se întîmplă în jur. Autoritățile ne vorbesc despre schimbarea unor cursuri de apă, despre pămînturile care o iau la vale de parcă noi am fi aterizat ieri pe aceste meleaguri. Ei bine, nu-i chiar așa. Pămînturile o iau la vale deoarece pădurile care acopereau zeci de hectare de dealuri au fost tăiate sub nasul autorităților. Prefect, subprefect, inspectori de pe la Mediu, de pe la Ape, șefi de Poliție, inspectori silvici, toți își au partea lor de vină. Toți s-au luptat cu cei care tăiau în disperare doar la nivel declarativ. în realitate, în timp ce domnii în costume elegante făceau frumos în fața presei sau pe la nu știu ce întîlniri, copacii cădeau secerați unul cîte unul. Controale, multe. Vinovați, ioc!
Nici cursurile apelor din județ nu s-au schimbat așa, din senin. Am „muncit” tot noi pentru ca astăzi să vedem zeci de familii fugind din locuințele înghițite de potop. în albiile rîurilor se aruncă, de peste zece ani încoace, orice. Așa s-a ajuns ca albiile să se înfunde de-a dreptul, iar cursul apelor să fie deviat haotic. Nu doar aici au fost probleme. Zeci de poduri sau podețe au fost blocate de deșeuri menajere sau materiale de construcții. Așa s-a ajuns ca un firicel de apă să inunde o localitate într-o singură noapte și să lase zeci de familii fără truda de-o viață.

Nimic din ce-am pomenit pînă acum nu s-a întîmplat cît ai bate din palme. S-au scurs ani buni în care tuturor celor care s-au perindat pe la cîrma județului le-a fost la ochi ce se petrece. Dar n-au întreprins nimic serios. Unii nici măcar n-au avut puterea să recunoască „fraților, asta e! Partidul m-a pus în acest scaun, însă trebuie să recunosc că n-avem cu ce să intervenim. Că am făcut promisiuni, dar nu le putem onora”. Nu că asta le-ar fi ținut de cald sinistraților ajungi într-o clipă sub cerul liber. Dar măcar ar fi știut oamenii ce-au de făcut. Nu cum s-a întîmplat, de au așteptat ajutor de la stat pînă s-au trezit în toiul iernii, cînd nu mai puteau face nimic. Și-au fost obligați să îndure coșmarul pentru alte cîteva luni. în case cu pereții uzi pînă la jumătate. Sau, cine știe, poate mai rău.

Mie mi-e clar că cei cărora viiturile le-au luat totul nu trebuie să aștepte ajutor la stat. Nu-l vor primi, dovadă că și acum, cu noii guvernanți, oamenii primesc pentru a-și construi o nouă casă doar o sută de milioane de lei. Asta, deși banii ajung doar pentru fundație. Ei bine, nu de-aici le vine salvarea. Trebuie să-și ia singuri soarta în mîini, să accepte ideea unui nou început. Pentru că nici să stai în fața furiei naturii nu-i o soluție, asta dacă ții la viața ta, dar nici să aștepți ca altul, care stă într-o casă de lux și conduce o limuzină, să te înțeleagă. Pe tine, care mai ai doar bocancii din picioare, și ăia vîrîți de tot în noroi. jh6inhBh

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.