Cei trei militari care au fost internați vineri în Secția de Boli Infecțioase Adulți din Spitalul Județean fiind suspecți de dizenterie vor fi externați. „Pacienții se simt bine, iar rezultatul parțial al analizelor a stabilit că a fost vorba doar de o gastroenterită. Ei vor fi externați în cursul zilei”, ne-a declarat medicul Cecilia Rugină, director executiv adjunct la Direcția de Sănătate Publică Bacău. Reamintim că cei trei militari au ajutat sinistrații să își scoată apa din case și să își recupereze o parte din bunuri. Ei au băut apă din fîntîni, iar după aceea au început să se simtă rău. Ulterior, militarii au fost internați cu simptome de boală diareică acută. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Cei trei militari suspecți de dizenterie vor fi externați
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.