La Primăria Moinești a fost semnat, ieri, un contract de finanțare ce are ca obiectiv un sistem de colectare selectivă a deșeurilor, printr-un centru de valorificare și transport al acestora din arealul municipiului și al comunelor Măgirești, Poduri, Solonț și Zemeș. Proiectul face parte din programul Phare 2004 „Coeziune economică și socială – Schema de investiții pentru programe mici de gestionare a deșeurilor”. în cadrul acestui program se prevede, printre altele, realizarea a 139 de platforme betonate pe care se vor amplasa pubele ecologice de colectare selectivă a deșeurilor.
De menționat că 90 dintre aceste platforme vor fi amenajate în Moinești. Tot aici va funcționa o hală de optimizarea transportului deșeurilor, prevăzută cu rampe pentru descărcare și încărcare, sector de sortarea și reciclarea acestora, precum și podul basculă pentru cîntărire. în dotare vor intra și trei autogunoiere compactoare de 6 mc, 9 mc și respectiv 23 mc. «Valoarea proiectului se ridică la 722.820 mii de euro, cota de participare a noastră este de 16,54%, restul fiind suportat de Uniunea Europeană. Realizarea programului se întinde pe durata a doi ani de la data semnării contractului de finanțare. în plus, există și obligativitatea ca acest centru să activeze cinci ani de la punerea lui în funcțiune. Locația aleasă este cartierul moineștean Găzărie, zona în care se află groapa de gunoi”, ne-a declarat Vasile Ailincăi, primarul de Moinești. (M.VIERIU) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.