Apropierea sfîrșitului de an școlar este un moment care, de regulă, dă bătăi de cap conducerii Centrului de Plasament (CP) nr. 2 , nevoit să găsescă soluții pentru absolvenții unui ciclu de învățămînt. Unul dintre cei mai mari „furnizori” de orfani majori din județ, centrul are anul acesta 14 absolvenți – cinci de liceu, șapte de școală profesională, unul de școală de ucenici și unul de școală postliceală. Dintre aceștia, 11 sînt fete, ceea ce le crează un anumit avantaj, în condițiile în care opt dintre ele vor intra, foarte probabil, în grija Asociației „Betania”. „Cei de la «Betania» și-au manifestat disponibilitatea de a asigura pentru opt fete masă și casă pe timp de un an. Noi va trebui să le găsim, pe cît posibil, serviciu. Unele termină școli cu profil de confecționer sau zidar, specializări pentru care e ceva mai ușor de găsit un loc de muncă, însă avem și absolvente de clase cu profil de operator chimist. Celelalte trei fete și-au manifestat dorința de a da la facultate și, cel puțin două dintre ele, au șanse reale să intre. fetele vor să urmeze teologie – asistență socială, științe economice și educație fizică și sport”, ne-a declarat Gabriela Tocilă, directorul Centrului de Plasament nr. 2. O altă variantă pentru absolvenții din centrele de plasament ar putea fi închirierea de apartamente de către o fundație belgiană cu care Direcția Generală pentru Protecția Copilului se află, potrivit directoarei Tocilă, în tratative destul de avansate. Acestea ar urma să fie puse la dispoziția orfanilor pe o perioadă de un an, Protecția Copilului avînd obligația de a le găsi un loc de muncă și de a monitoriza modul în care tinerii proveniți din centrele de plasament se adaptează vieții independente. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns