Britanicii vor să ridice o baza sportivă în Bacău
• reprezentanții firmei Onslow Property Group din Marea Britanie s-au arătat interesați să construiască un stadion, terenuri de antrenament cu pistă de atletism și o sală de sport n valoarea investiției ar fi de 50 de milioane de euro, bani care vor fi plătiți de britanici, dacă și primăria îi va ajuta să-și deschidă și alte afaceri în Bacău n municipalitatea nu s-a decis încă dacă va opta pentru această variantă sau va moderniza actuala arenă sportivă din oraș
Refacerea stadionului municipal din Bacău la standarde europene, în așa fel încît să poată găzdui competiții internaționale din circuitul echipelor naționale sau de club este un vis aproape de neîndeplinit. Un raport de expertiză efectuat de specialiști a reliefat că stadionul municipal pe care își desfășoară activitatea FCM Bacău are foarte multe probleme care trebuie rezolvate. Studiul arată că există infiltrații masive ale apei din precipitații, zonele cele mai afectate fiind peluza B, unde funcționează și spațiile care deservesc stadionul. Totodată, specialiștii au constatat că există infiltrații prin rosturile dintre gradene, iar stratul de beton de peste gradenele prefabricate este degradat în proporție de peste 80 la sută. Totodată, experții au mai stabilit că degradarea unor zone de rost unde tratarea s-a făcut necorespunzător a dus la prinderea defectuoasă a unor elemente prefabricate montate la partea superioară a stîlpilor. Concluzia este că buna funcționare a stadionului și încadrarea lui în cerințele internaționale implică un volum mare de lucrări, care nu se poate face decît cu foarte mari cheltuieli. „Ca să poată respecta cerințele UEFA, stadionul necesită foarte multe investiții. Sînt probleme cu gazonul, dar și multe alte aspecte care trebuie remediate. Spre exemplu, la capacitatea arenei, ar fi nevoie de 75 de grupuri sanitare compartimentate, pe care nici nu avem unde să le amenajăm. în plus, normativele impun ca la fiecare cinci spectatori să fie un loc de parcare, locuri pe care nu avem unde să le amenajăm, atîta timp cît terenurile din preajmă nu mai sînt în domeniul public. Sînt probleme și din cauza celor două benzinării din apropiere, din cauza cărora arena nu mai poate găzdui competiții internaționale”, spune Constantin Geosanu, consilier la cabinetul primarului din Primăria Bacău.
Plecînd de la concluziile studiului, reprezentanții municipalității băcăuane iau în calcul varianta ca, în locul refacerii vechiului stadion, să construiască o arenă nouă, în altă parte a orașului. Și asta pentru că, avînd și sprijinul Federației Române de Fotbal, Primăria din Bacău a fost contactată de un consorțiu britanic, Onslow Property Group, care a trimis municipalității o scrisoare de intenție pentru construirea în asociere a unei noi baze sportive. Aceasta va fi compusă dintr-un stadion construit în concordanță cu cerințele FIFA și UEFA, un teren pentru atletism cu pistă modernă și o sală de sport acoperită, a cărei capacitate să fie de cel puțin 7.000 de locuri. Noua bază sportivă a Bacăului, în cazul în care negocierile se vor concretiza, ar urma să fie amplasată în zona actualelor unități militare. Primăria a preluat un teren de la Ministerul Apărării Naționale în zona de la ieșirea din Bacău spre Onești, pe partea dreaptă, în fața penitenciarului. Spațiile ar urma să fie demolate, iar în zonă să apară baza sportivă. „Primăria analizează oferta consorțiului britanic, care este avantajoasă. Aceștia s-au oferit ca pe terenul pus la dispoziție să investeasă pentru această bază sportivă, iar la schimb să primească și un alt teren unde să facă investiții, pentru a ieși pe plus. Investiția ar costa circa 45- 50 de milioane de euro, iar englezii s-au arătat interesați să investească. Ar fi o variantă avantajoasă, pentru că e un consorțiu destul de mare pe latura sportului și a organizării de concerte pe stadioane”, mai spune Constantin Geosanu. Acesta susține, însă, că municipalitatea băcăuană nu a decis, deocamdată, dacă va merge pe varianta unui nou complex sau va investi pentru a moderniza actuala arenă. Totul depinde de cum vor evolua discuțiile cu englezii de la firma Onslow Property Group și în ce măsură aceștia vor fi dispuși să facă toată investiția din fonduri proprii. în cazul în care se va merge pe această soluție, noul stadion, spun englezii, ar putea fi dat în folosință la începutul sezonului sportiv din septembrie 2007. Iar cel vechi va cădea sub lamele buldozerelor, pentru că va fi dărîmat. Deocamdată, executivul a inițiat un proiect de hotărîre care are în vedere mandatarea primarului Romeo Stavarache de a negocia cu englezii și de a decide care este varianta de urmat în ce privește amenajarea unei baze sportive care să corespundă cerințelor europene pentru sportivii din municipiul Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.