Cereri de rerocedare rătăcite prin hîrțogărie

Administrator

Un număr de 70 de persoane din comuna Traian, care au cerut să li se retrocedeze vechiul pămînt, au fost la un pas să rămînă cu ochii în soare. Cererile de retrocedare ale acestora au fost pierdute prin maldărul de dosare de către comsilia locală de fond funciar. Neglijența a fost descoperită în timpul unui control al subprefectului Gheorghe Hură. „Am găsit unele inadvertențe în raportatea numărului de cereriri depuse pentru retrocedare. Mai precis, 70 de solicitări au rămas în aer, în loc să ajungă să fie analizate de comisia locală. Nu am avut reclamații de la oameni, dar cînd am verificat toate actele depuse am observat această omisiune”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură. El a dispus ca toate cererile depuse la comisia locală de fond funciar din Traian să fie revizuite și reactualizate. Tot aici, subprefectul a recomandat comisiei să elibereze titlurile de proprietate bisericilor din sat, pe terenul din curtea bisericii și pe cimitire, deoarece acestea erau proprietare din 1936, fără să aibă însă titlul semnat. „Dosarele lor nu mai trebuie validate ci doar să se semneze titlul de proprietate”, a precizat subprefectul Hură. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.