Contorizarea blocurilor cu apometre care să înregistreze consumul de agent termic necear preparării apei calde a fost demarată, experimental, la patru puncte termice din municipiul Bacău. Conducerea CET a luat această măsură pentru a vedea care sînt problemele tehnice cu care se confruntă firmele care montează aparatele de înregistrare. „Sînt foarte multe probleme, în special la blocurile mai vechi, unde nu există camere în care trebuie să montăm apometrele. De aceea, am decis să începem, experimetal, montarea la cîteva puncte termice, pentru a vedea la fața locului care sînt problemele. Abia după aceea vom stabili strategia la nivelul întregului oraș”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET SA Bacău. Referitor la perioada în care se vor monta apometrele la intrările în blocuri, conducerea CET spune că procesul de contorizare va avea loc etapizat, pentru ca firma să poată furniza apă caldă măcar pentru o parte dintre locatarii racordați. Totodată, montajul va începe cu zonele în care există probleme tehnice la punctele termice și în zonele orașului unde nivelul de trai al băcăuanilor nu este foarte ridicat. (C.B.)
Lasă un răspuns