CET dă în judecată 12.000 de băcăuani

Administrator

Aproape 12.000 de proprietari de apartamente din Bacău, racordați la sistemul centralizat de încălzire, riscă să se trezească cu notificări și apoi cu trimiteri în judecată dacă nu își plătesc datoriile restante la asociație. Din cauza datoriilor foarte mari pe care le are de încasat de la populație, conducerea de la CET Bacău a decis să treacă la măsuri extreme de acțiune pentru a recupera banii de la consumatorii casnici. Fără a include și factura lunii ianuarie, CET are de recuperat de la populație nu mai puțin de 250 de miliarde de lei, iar suma crește vertiginos de la o lună la alta. Mai exact, furnizorul intenționează să îi trimită în judecată pe toți proprietarii de apartamente ale căror datorii la facturile de utilități termice sînt mai vechi de trei luni. „Din datele pe care le avem de la asociații și din baza noastră de date reiese că aproximativ 40 la sută dintre beneficiari au datorii mai vechi de trei luni. Pentru că ritmul încasărilor este nesatisfăcător în raport cu consumul, toți debitorii vor primi înștiințări de plată, iar apoi vor fi acționați în instanță, dacă nu plătesc. Chiar dacă ritmul încasărilor a mai acrescut, acesta nu este satisfăcător, pentru că într-o lună de iarnă nu încasăm nici măcar contravaloarea facturii curente. Asta înseamnă că, în acest ritm, facturile restante nu vor face decît să crească”, spune Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. în prezent, CET Bacău furnizează căldură și apă caldă pentru nu mai puțin de 30.000 de apartamente, ceea ce înseamnă că procesele ar viza nu mai puțin de 12.000 de proprietari de apartamente.

CET caută firme de avocatură

CET Bacău a decis să apeleze la firme de avocați specializate în recuperarea datoriilor de la populație. Furnizorul băcăuan a trimis caiete de sarcini la cinci firme, dar din cauza condițiilor extrem de restrictive, a primit răspuns de la doar trei societăți de avocatură. Firma Jercan Gheorghe, Vlad și Asociații, din Galați, cabinetul de avoratură Urban & Asociații, din București și cabinetul de avocatură Alecu, Diaconu și Asociații, din Bacău, au răspuns solicitărilor CET, condiția principală impusă fiind ca firmele să aibă expreriență în recuperarea datoriilor de la populație. „Deocamdată nu am decis care va fi cabinetul cu care vom încheia contract. Vom negocia cu fiecare firmă în parte pentru a stabili atribuțiile care ar trebui să le îndeplinească. Noi intenționăm să încheiem contract pentru 3-4 luni, cu posibilitate de prelungire. Iar în acest timp, ne-am dori ca pentru onorariul pe care îl va primi, și care nu a fost negociat, firma să notifice în vederea recuperării datoriilor toți datornici cu debite mai mari de trei luni”, a precizat Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. Potrivit managerului de la CET, acționarea în instanță este cea mai sigură metodă de a încasa datoriile restante de la populație. „Sperăm, totuși, ca populația să plătească înainte de a ajunge în instanță, pentru că intenția noastră nu este să tîrîm lumea prin sălile de judecată, ci să ne recuperăm banii pentru serviciile livrate”, a încheiat directorul de la CET.
Este prima acțiune de o asemenea amploare menită recuperării banilor de la datornici. Pe vremea cînd Termloc Bacău furniza căldură și apă cladă, măsura cea mai des folosită era sistarea apei calde și căldurii, lucru care nu se întîmplă în cazul CET. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.