Băcăuanii racordați la CET ar putea rămîne fără căldură după Paște. Deși la firmă au fost înregistrate pînă acum 26 de solicitări ale asociațiilor care vor ca livrarea agentului termic pentru căldură să fie sistată, managerii de la CET nu au închis încă robinetul. Motivul pentru care clienții CET mai caloriferele încălzite este că, deocamdată, nu au fost îndeplinite condițiile legale de sistare a furnizării energiei termice. Legea spune că, pentru ca furnizorii să sisteze agentul termic, trebuie să se înregistreze trei nopți consecutiv temperaturi exterioare de 10 grade Celsius. „Ne gîndim ca la cîteva zile după Paște să sistăm furnizarea agentului termic. Oricum, în această perioadă, nu am furnizat căldură decît în timpul nopții și foarte puțin ziua, ținînd cont că deservim și școli și grădinițe”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. CET deservește circa 170 de asociații de proprietari, adică aproximativ 70 la sută din populația municipiului Bacău care a rămas racordată la sistemul centralizat de încălzire. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns