• cantitatea reprezintă jumătate din stocul necesar pentru iarnă • pînă în vară, producătorul de agent termic și energie electrică trebuie să readucă în depozit cărbunele împrumutat
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, scoaterea din rezervele de stat, pentru o perioadă de trei luni, a unor cantități însemnate de cărbune energetic și păcură care vor fi destinate centralelor de termoficare aflate în administrarea consiliilor locale și județene. Între centralele nominalizate pe listă se numără și CET Bacău, societății aprobîndu-i-se o cantitate de 250.000 de tone de cărbune și 2.000 de tone de păcură. Scopul acestei ordonanțe este acela de a evita apariția unor situații de criză în privința furnizării căldurii și apei calde pentru populație, avînd în vedere că perioada friguroasă a început deja. „Cantitatea de cărbune care ni s-a aprobat reprezintă aproximativ jumătate din rezerva pe care o avem constituită pentru iarnă. Cărbunele se află deja în depozitele noastre, iar hotărîrea Guvernului nu face altceva decît să ne dea dreptul să folosim această cantitate. Este, practic, un împrumut pe care noi l-am solicitat statului și care acum ne-a fost aprobat”, ne-a declarat directorul CET, Vasile Drăgușanu.
Directorul de la CET spune că societatea băcăuană de producere a agentului termic are constituit pentru această iarnă un stoc de cărbune de aproximativ 467.000 de tone, care i-ar permite să producă agent termic pînă în luna martie. Necesarul ar fi, însă, de 500.000 de tone, dar ca să nu epuizeze combustibilul înainte de ieșirea din iarnă, CET va spori consumul de gaze naturale pentru care a obținut de la Tîrgu Mureș creșterea cotei de gaze. În plus, după începutul anului viitor, CET va mai aduce în depozit, de la Exploatarea Minieră Comănești, încă 30.000 de tone de cărbune.
Pentru a completa stocul constituit în depozitele sale a rezervei naționale, CET este obligat ca, în termen de șase luni de la 1 ianuarie 2003, să readucă în batal cele 250.000 de tone pentru care a primit acceptul Executivului să le consume. (Costinela BREAHNĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.