Regulamentul de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al muncipiului Bacău a fost schimbat, La propunerea consilierilor locali Carmen Dima și Costică Marcu. „Pînă acum, acest titlu se putea acorda post mortem numai pentru merite deosebite. Dar băzboaie nu mai sînt și nici revoluții, așa că ar fi cazul să acordăm aceste distincții nu numai unor persoane care se remarcă prin fapte de eroism”, a precizat consilierul Carmen Dima. Discuțiile au fost purtate pe un punct care făcea referire la retragerea titlului de cetățean de onoare. „Nu pot să își schimbe comportamentul de la o zi la alta, de aceea nu văd oportun să fie inclus și acest punct care face referire la retragerea titlului”, a spus consilierul Roxana Mironescu. Pînă la urmă, proiectul a fost votat în forma în care a fost propus, iar cetățenii de onoare ai Bacăului vor rămîne fără titlu, dacă nu mai sînt demni de această distincție. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.