De la 1 februarie până pe 15 martie, CFR Călători anunță o nouă ediție a campaniei „Trenurile Zăpezii”, în cadrul căreia călătorii cu trenul spre și dinspre stațiunile montane pentru ski beneficiază și în acest an de bilete la preț redus. Este vorba despre destinații precum cele de Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroșani-Straja și Piatra Neamț (Pârtia Cozla și stațiunea Durău) spre care se poate ajunge la tarife reduse prin alegerea turiștilor de a utiliza trenul ca mijloc de transport. Astfel, reducerile tarifare sunt de 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare într-una din stațiunile montane de pe rutele Sinaia – Brașov, Vatra Dornei, Piatra Neamț, Petroșani, la clasa a 2-a, de luni până joi, și cuprinse între 31 – 56% în toate zilele săptămânii, la trenurile InterRegio care circulă pe rute între Sinaia – Brașov și retur. Potrivit CFR, reducerile se aplică la tariful de adult și copil și nu se cumulează cu alte discounturi, cu excepția reducerii de 5% la cumpărarea online și de la automatele ZebraPay. „Oferta este supusă unor termene și condiții, – a comunicat CFR Călători – iar biletele la preț redus pot fi achiziționate direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR, online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay sau de la distribuitori autorizați – agenții de turism”. Informații despre circulația trenurilor, bilete și oferte se pot afla accesând pagina de web www.cfrcalatori.ro.
CFR Călători lansează campania „Trenurile Zăpezii”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

care zapada , din imagine pare a fi vara !