Chimcomplex vinde de șase ori mai puțin ca Oltchim

Redacția Ziarul de Bacău

Cifra de afaceri a societății Chimcomplex Borzești este de șapte ori mai mică decît cea realizată în acest an de principalul său concurent, Oltchim Rîmnicu Vîlcea. Oltchim a raportat deja o cifră de afaceri de 267 de milioane de dolari (7.603 miliarde de lei) la sfîrșitul lunii noiembrie și estimează 400 de milioane de dolari la sfîrșitul anului, în timp ce Chimcomplex avea la sfîrșitul trimestrului al treilea doar 760 de miliarde de lei și, probabil, va trece cu puțin peste un miliard de lei la sfîrșitul anului. De altfel, Oltchim are un capital social de 3.547 de miliarde de lei, față de numai 1.866 de miliarde de lei la combinatul din Borzești, iar la conbinatul din Rîmnicu Vîlcea acționar majoritar este acum Ministerul Economiei, cu peste 95% din capital. Cu toate acestea, Ștefan Vuza, președintele Grupului SCR, din care face parte și societatea Chimcomplex Borzești, ar putea fi unul dintre investitorii în acțiunile combinatului de produse clorosodice Oltchim, care a fost anunțat la privatizare în luna octombrie.

Oltchim și Chimcomplex au suficientă piață de desfacere

Compania Oltchim este cel mai mare producător de sodă caustică și de clor din Europa Centrală și de Est, în timp ce Chimcomplex ocupă doar poziția a șasea. Ea este amplasată într-o zonă propice, adică la numai zece kilometri de zăcămintele de sare de la Ocnele Mari, în timp ce Chimcomplex are, pînă la Salina Tîrgu Ocna, circa 30 de kilometri. Previziunile arată că Oltchim va rămîne tot pe primul loc și în 2008, iar în clasamentul de acum al producătorilor doar Borsodchem din Ungaria va urca de pe locul al patrulea pe locul al doilea. Din 1968, la Rîmnicu Vîlcea au fost construite trei instalații de electroliză cu mercur și cu diafragmă. Procedeele sînt acum depășite moral și înlocuite, ca și la Chimcomplex, cu o instalație de electroliză cu membrană de ioni, mai productivă și nepoluantă și mai puțin energofagă. Pentru a nu mai vorbi de calitatea produselor. Cererea de sodă caustică este în creștere în lume, astfel încît cele două combinate ar avea, împreună, suficientă piață. Pînă în 2008, în lume creșterea este evaluată la 2,9% pe an, iar în Europa Centrală și de Est la 3,5%. La Oltchim sînt în derulare și alte investiții în tehnologie, ultima dintre ele fiind o instalație de sodă perle, unică în Europa Centrală și de Est. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.