Istoria oricărei rase vechi, a cărei origine se pierde în negura vremii, devine pentru pasionații ei un motiv de neobosite scotociri în scrierile unor timpuri ce par a fi acelea de început. Și, aproape de fiecare dată, drumul spre înapoi nu duce către răspunsuri certe, ci mai degrabă către veșnice controverse cărora numai ei, cîinii, le-ar putea pune capăt dacă ar găsi cuvinte pentru a ne povesti. Așa se face că despre Teckel unii spun că își are originea în Egiptul antic, stînd mărturie basoreliefurile și pietrele funerare găsite în mormintele unor faraoni, ce înfățișau un cîine mai mult lung decît înalt; ba chiar s-ar fi gasit și o inscriptie – TECKAL – ce pare a sugera numele de azi al Bursucarului. Cei ai căror căutari par a se fi împotmolit în Evul mediu ne prezintă drept strămoși ai Teckelului pe așa numiții Brackets, cîini cu picioare scurte, mai greoi decît limierii și mai înceți decît cîinii gonitori, folosiți la vînătoarea cu arcul sau cu arbaleta. Cu mai multă precizie se poate vorbi despre Teckeli abia începînd cu secolul al XVII-lea, grație crescătorilor germani care, prin încrucișări cu strămoșii Pinscherului, ai Schnautzerului și cu unii mici spanieli germani au obținut un cîine cu volum mai redus, dar deosebit de eficient la vînătoare. Deși pare ciudat, primul club al rasei a fost înființat în Anglia anului 1881, rasa fiind apreciată și promovată de Regina Victoria, și abia în 1888 în Germania.
„Coteiul, un fel de șarpe, care se furișează prin desișurile cele mai stufoase”, așa cum ni-l descrie Titu Maiorescu, este un foarte bun vînător, avînd un curaj și o tenacitate care nu mai necesită dovezi. Teckelul standard excelează la vizuina de bursuc sau vulpe, dar nu ezită sa atace și mistreții, iar Teckelul pitic sau iepuraș sînt neîntrecuți la vînătoare de iepuri sau de alt vînat mic. Simțul olfactiv foarte dezvoltat permite Teckelului să se descurce și în munca de căutare a vînatului mare rănit, pe urma de sînge, nedesmințindu-și originea de limier.
Curajos, devotat, nostim și drăgălaș, dotat cu inteligență și cu o memorie remarcabile, Teckelul este și un cîine de companie foarte apreciat. Nefiind capricios, se adaptează cu ușurință vieții de apartament, respectînd întocmai ritmul de viață al stăpînului. Nu de puține ori, acest lucru îi devine nefavorabil, riscul de îngrășare fiind determinat tocmai de viața sedentară cu care el se mulțumește.
Lasă un răspuns