Cînd nu-i bine să-ți ții gura

Claudiu BOANGIU

Cînd încerci să ascunzi de ochii și de gura lumii „ceva” anume, indiferent ce, trezești interesul și suspiciunea. Și tocmai cînd răsufli ușurat că ai reușit să păstrezi micul tău secret, constați că au apărut tot felul de zvonuri despre acel „ceva”, doar întrezărit și, tocmai de aceea, rămas neînțeles, alimentate de cele mai elucubrante presupuneri. Un adevăr banal, dar rămas neexplicat, ia amploarea unui scenariu ale cărui efecte le resimți chiar tu, secretomanul cu sau fără de voie. Se poate chiar și mai rău. Care mai de care își dă cu părerea și auzi despre tine că ai face lucruri pe care nici nu ai visat să le făptuiești. Conotațiile unui gest – vinovat sau nevinovat, controlat sau necontrolat – stîrnesc o mare de supoziții (doar se știe din bătrîni că „gura lumii doar pămîntul o astupă”). Și, uite așa, dintr-o neînțelegere, s-au stîrnit în tîrgul Bacăului și presupunerile unora vizavi de ce face Adrian Găzdaru, directorul Teatrului „Bacovia”. Cum s-a întîmplat? A comis-o și omul, refuzînd să-i specifice unui ziarist cît s-a cheltuit din banul contribuabilului băcăuan pentru punerea în scenă a piesei „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare. Nedumerit, jurnalistul a prins a suna și alți cîțiva directori de teatre din țară, pentru a-i întreba dacă ei destăinuie cumplita taină a cheltuielilor de spectacol, atunci cînd sînt întrebați de presă. „Evident – au răspuns ei – legea ne obligă să prezentăm celor interesați cheltuielile”. Pe deplin lămurit, gazetarul a pus pe hîrtie cele ce le-a aflat despre cum stă treaba cu transparența și banu’ public pe la alte teatre din țară. Nu și la cel din Bacău. Băgăciosul nu a înfierat cu nimic gestul directorului băcăuan, ci doar l-a adus la cunoștiința opiniei publice, l-a băgat în gura lumii, cum s-ar zice.

Și, uite așa, revenim de unde am plecat. Spuneam că mulțimea-i rea, cînd e loc să-și dea cu presupusul. Unii au comentat – total necunoscători, dar e de bon ton să fii la pus la punct cu subiectele zilei – că „or fi niște mișmașuri, acolo”. Alții, mai răutăcioși, au scos una gogonată. Cică ar fi auzit ei că, în lumea teatrului și a filmului, există o practică frauduloasă, prin care directorul de teatru negociază cu regizorul o plată exorbitantă, din care managerul își trage mai apoi o parte. Și că asta ar fi musai să se întîmple, fiin’că, dacă nu ține cu unul mai ferm și cu valoare, se găsește un alt regizor, de doi lei vechi, care acceptă măgăria. Bani negri și nevăzuți de fisc, care îngroașă bugetul managerului, susțin, pe la colțuri, pizmașii. Spuneți și dumneavoastră, ce bazaconii pot trece prin mintea odihnită a unora care taie frunza la cîini! Adică, dacă omul aflat în slujba comunității a făcut o omisiune, generată, poate, doar de faptul că are prea multe pe cap, trebuie musai să-i pui în cîrcă tot felul de golănii. Dramoletă ieftină și nerealistă, zic eu.

Cred, totuși, că dacă Adrian Găzdaru i-ar fi spus ziaristului ce și cum a fost cu fondurile pentru „A douăsprezecea noapte”, nimeni nu ar mai fi avut loc de presupuneri. Și nu s-ar fi chitit nici un audit trimis de primărie (oameni care își desfășoară activitatea tot pe banii mei și ai dumneavostră). Dar e bine și-așa, fiindcă, măcar într-al „doișpelea ceas”, domnul director Adrian Găzdaru va înțelege că, uneori, nu-i bine să-ți ții gura. Mai ales atunci cînd legea îți impune să fii chiar vorbăreț. „Actoria este doar arta de a reține un mare grup de oameni de la tușit”, spunea interpretul Ralph Richardson. Actorului cu rol de manager-gestionar, Adrian Găzdaru, chiar nu i-a reușit chestia asta. Ba a mai stîrnit și o mare de comentarii neortodoxe, dar și nedumerirea primarului-transparent Romeo Stavarache. zdaru va înțelege că, uneori, nu-i bine să-ți ții gura. Mai ales atunci cînd legea îți

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!