Circ marca „Botomei”, la Consiliul Local

Administrator

Pentru prima dată de cînd actualul Consiliu Local și-a intrat în pîine, Vasile Botomei a primit dreptul de a lua cuvîntul în plenul ședinței aleșilor locali. După ce la ultimele două ședințe de consiliu a fost dat afară de polițiști, de data aceasta, contestatarul ședințelor Consiliului Local a primit dreptul de a lua cuvîntul în plen, așa cum și-a dorit dintotdeauna. âmpăciuitorul a fost Gabriel Stănică Lupu, președintele de ședință. Vasile Botomei i-a mulțumit, dar nu a uitat să spună de față cu toată lumea că Lupu l-a sunat să-și ceară scuze față de întîlnirile anterioare, moment în care toți consilierii s-au îndreptat spre colegul lor și au început să aplaude, cu gura pînă la urechi.
Vasile Botomei a venit la ședință pentru că avea o contestație care viza proiectul de hotărîre referitor la majorarea cu 20 la sută a tarifului apei reci. Disperat că este evitat și nu mai primește cuvîntul, acesta s-a ridicat în mai multe rînduri să își susțină punctul de vedere. Pînă la urmă, după mai multe rîsete și chicoteli din sală, Botomei și-a expus contestația, cînd i-a venit rîndul. Apelativele de „consilieri corupți” și „primar incompetent” au lipsit din argumentația sa, dar rîsetele publicului la diversele argumente aduse de el sau la tonul cu care și-a susținut punctul de vedere nu au lipsit din sală. „Vă asigur că voi rămîne cu ochii pe dumneavoastră, bineînțeles, în interesul și pentru binele băcăuanilor”, și-a încheiat discursul Botomei. Cel care a apreciat luarea de cuvînt a lui Vasile Botomei a fost Gabriel Stănică Lupu, președintele ședinței de ieri a Consiliului Local. „Vă mulțumim că am trecut de la faza de incompetenți și corupți. E un progres, că putem comunica și că nu ni s-au adus nici un fel de apelative”, a spus acesta.
De unde părea că lucrurile vor intra în normalitate și circul va lipsi, așteptările au fost înșelate. Consilierul Gabi Corodeanu și-a adus aminte de apelativele aduse în contestațiile lui Botomei și a început să le citească în ședință. Vasile Botomei a stat în banca lui doar cîteva minute, după care a început să arunce în stînga și în dreapta, cu tot felul de acuzații și jigniri. De data aceasta, cel vizat a fost, în primă fază, directorul RAGC, Adrian Craiovan, după care a urmat secretarul Ovidiu Popovici, cu care Botomei s-a bătut pentru funcția ocupată acum de Popovici. Acesta l-a acuzat pe Botomei că invocă acte legislative le care nu le cunoaște, iar în replică, acesta l-a acuzat că nu știe meserie. Disperarea lui Vasile Botomei a atins apogeul cînd cineva din sală i-a cerut să meargă să-și plătească factura restantă 50 de milioane de lei la RAGC, înainte să pretindă că este apărătorul intereselor băcăuanilor. Botomei era cît pe ce să fie dat, din nou, afară, dar s-a potolit și, pînă la urmă, a plecat de bunăvoie, fără să fie flancat de jandarmi. Nu înainte de a întrerupe, din nou, ședința, așa cum face de fiecare dată, aruncînd peste umăr „‘dom primar, rămîne cum am stabilit: sînteți corupți”.
Botomei a susținut că a împărțit prin oraș 10.000 de invitații pentru ședința de ieri, ca să nu mai fie singur în lupta cu aleșii corupți. Numai că inițiativa sa nu și-a găsit ecou în rîndul băcăuanilor. Doar Ion Cașcaval, un alt contestatar, cunoscut pentru reclamațiile depuse la ziarele locale sau la instituțiile publice, și o bătrînă fără dinți, care venise să-l vadă pe primar, au fost prezenți în sală. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.