deschidere de pagina, trimitere din pg 1
CITAT: „Efectuau operațiuni financiare în mod fraudulos, achiziționînd în special aparatură electronică, telefoane mobile performante folosind cărți de credit falsificate prejudiciind astfel cu sume importante conturile unor cetățeni străini” – ofițer BCCO.
foto cod „CARD” – Cardurile puteau fi folosite doar la cumpărături
Rețea de falsificatori de carduri anihilată în Bacău
• șase tineri, cu vîrste cuprinse între 22 și 33 ani, clonau cardurile bogătașilor din străinătate n gruparea infracțională opera în Buzău, București, Cluj, Iași și Ploiești n pînă în prezent, prejudiciul probat a fost de trei miliarde de lei n pentru fapta lor, tinerii riscă 20 de ani de închisoare
Ramona IONESCU
Șase membri ai unei rețele de falsificatori de carduri au fost reținuți pe 26 februarie în Bacău. La acțiune și-au dat concursul cadrele Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Bacău, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Bacău și Brigăzile CCO din Iași, Cluj și Ploiești. Aceștia au prins în flagrant, în municipiul București și județele Buzău, Cluj, Iași și Ploiești, mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat care dețineau echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și cărți de credit falsificate. „Aceștia efectuau operațiuni financiare în mod fraudulos, achiziționînd în special aparatură electronică, telefoane mobile performante folosind cărți de credit falsificate prejudiciind astfel cu sume importante conturile unor cetățeni străini”, declară un ofițer din cadrul BCCO.
Băcăuanii sînt capii grupării
Liderii grupului, Vasilică I., de 33 ani, și Andrei R., de 22 ani, sînt din municipiul Bacău. încă din 2006, cei doi au pus la punct un sistem ingenios de fraudare a instrumentelor de plată electronică aparținînd cetățenilor străini. „O parte dintre datele de identificare a cardurilor bancare erau obținute prin metoda clasică a aplicării pe bancomatele din străinătate a dispozitivelor de copiere a benzilor magnetice, iar o altă parte erau obținute prin metoda phishing-ului, de pe internet, sumele de bani fiind transferate în conturi deschise de liderii grupării la bănci din străinătate”, precizează comisar Valerica Manole, purtător de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău. Datele astfel obținute erau valorificate prin efectuarea de tranzacții pe internet, respectiv, cumpărături la magazine online, cît și prin înscrierea acestora pe alte carduri care ulterior erau utilizate pentru retragerea de bani de la ATM-uri și cumpărarea de produse electronice de la magazine prevăzute cu dispozitive POS. Cu ocazia perchezițiilor la domiciliile membrilor grupului au fost identificate sisteme informatice și aparatură destinată scopului infracțional, cît și un volum important de aparatură electronică și electrocasnică achiziționate din diferite centre comerciale din țară cu instrumente de plată electronică falsificate. Prejudiciul probat a fost pînă acum de 3 miliarde de lei, pagube produse mall-urilor și firmelor cu profil electronic și electrocasnic.
Arestați pentru 29 de zile
Procurorii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de Vasilică I., de 33 ani, Romeo Petru B., de 26 ani, Ionuț Lucian C., de 24 ani, Cristian G., de 25 ani, Andrei R., de 22 ani, Gabriel V., de 25 ani și Alexandru Ionuț M., de 28 ani, toți din municipiul Bacău. Ei sînt acuzați de comiterea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 20 ani. Pe 27 februarie, Tribunalul Bacău a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile față de patru membri ai grupului. Aceștia sînt Vasilică I., Andrei R., Ionuț Lucian C. și Romeo Petru B.t acuzați de comiterea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, deținere de echipamente
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.