Vă amintiți de vechiul sediu al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”? Acela situat în centrul orașului, peste drum de hotelul în care se cazează personalități și oameni de afaceri, ce vin să viziteze orașul ori să-și facă o imagine asupra localității în care ar putea face eventuale investiții. Ei bine, se încăpățînează să rămînă în picioare. E drept, mutilată. Să ofere tuturor celor care ne vizitează municipiul imaginea respectului nostru față de cultură.
Am trecut, ieri, pe acolo. Am fost impresionat să constat, ca și mulți dintre dumneavoastră, statornicia cu care una din cele mai vechi clădiri vechi ale orașului rezistă. Deși au bîntuit-o și cutremurele și intemperiile vremii. Veche de peste două sute de ani, declarată valoare de patrimoniu, clădirea fostei Biblioteci Județene a dat peste cap inclusiv pronosticurile specialiștilor. Surse demne de încredere ne-au spus că, în documentele întocmite, evaluatorii au menționat că, la o zguduire mai mare de 5 grade, clădirea se va prăbuși. încă nu s-a dus, dar se stinge încetul cu început. Dacă cineva așteaptă să se dărîme de la sine, va fi dezamăgit. Va mai trece, cel puțin o generație. Acum s-a dus spoiala exterioară. Ce-i drept, a ajuns rîndul cărămizilor să o părăsească, încet. Deja, în partea de sus a fostei Biblioteci au apărut, printre cărămizi, găuri. Geamurile au început să crape. Ramele de lemn s-au scorojit. Pe partea nordică, unul dintre burlanele de scurgere a apei a dispărut. Nu-i bai. Mai sînt destule chestii care s-ar putea topi în cîteva luni. Mai grav e că elementele arhitecturale specifice acestui imobil reprezentativ au început să dispară. Tot din cauza timpului, bate-l-ar vina. Iar pe strada principală, stratul de moloz crește văzînd cu ochii. Noroc cu angajații Primăriei, care trec și fac curățenie.
Un grup de elevi, aflați în zonă, întrebați ce știu despre clădire, ne-au răspuns iute: „A fost biblioteca!” Nu aveau habar că biblioteca s-a mutat. Probabil, nici nu-i interesa prea mult. Provocîndu-i cu o frază de genul: „Credeți că va fi bine dacă se va dărîma?”, unul dintre ei a menționat: „depinde ce va se face în locul ei!”.
O trecătoare, aflată în preajmă, ne-a declarat: „E dezastruos! Nu e bine ce se întîmplă. Ar trebui ca Primăria, Ministerul Culturii și, de ce nu, sponsorii, să se implice în a o salva”. Cu siguranță, femeia nu avea cunoștință că, din 2007, conform celor spuse de autorități, clădirea va fi refăcută. Dar cine știe ce se va mai întîmpla pînă atunci! (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.